2 C
Paşcani
marți, decembrie 24, 2024

Ministrul care își apară incompetenții din subordine are aceeași capacitate administrativă ca și ei. Iată ce ar fi putut face cu ușurință ‘expertul” de la CFR Călători protejat de ministrul Drulă ca să rezolve problema trenului plin de copii care a avut întârziere de peste 9 ore

CFR a devenit expresia unui lanț de dezastre și a unui haos generalizat și nu pot să nu mă întreb dacă ceea ce se întâmplă acum este rezultanta incompetenței managementului sau, pur și simplu, o acțiune gândită minuțios ca parte a strategiei de distrugere intenționată a CFR în contextul în care se știe că unul dintre interesele majore ale USR-PLUS și PNL este acela de a lichida orice companie de stat. Așa cum am atras atenția, CFR Marfă este o dovadă în acest sens. Nu mai departe de acum câteva zile, CFR s-a confruntat cu o situație care ar fi putut fi gestionată cu profesionalism și responsabilitate. Mă refer la trenul de călători Mangalia – Arad, care a acumulat peste 9 ore întârziere, după ce a staţionat în zona Fundulea (linia curentă Brăneşti – Fundulea). Un tren în care peste 800 de călători, echivalentul numărului de locuitori dintr-un sat din România, au fost blocați pe timpul nopții în câmp.
O situație de criză în care ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, avea obligația să intervină și să coordoneze în mod direct și imediat această, alături de cei doi Directori Generali de la CFR Călători și CFR SA. Cu atât mai mult cu cât în acest tren se aflau mulți copii cărora, în loc de rezolvare, au primit cornuri.
Iată, cum se putea rezolva această situație, domnule ministru Drulă, cel care preferați să aruncați gunoiul sub preș și care v-ați transformat în apărătorul feroce al celor doi directori pe care, în ciuda evidențelor, refuzați să îi demiteți. Dacă aveați minimum de interes, minimum de cunoștințe despre domeniul pe care îl gestionați și dacă, în locul intereselor personale și de grup, alegeați interesul și binele cetățenilor. Iată pașii pe care ar fi fost atât de simplu să îi urmeze protejații dumneavoastră ca să nu lăse peste 800 de oameni abandonați timp de 9 ore într-un tren! Totul în conformitate cu prevederile contractului de acces pe infrastructura feroviară încheiat între CFR și OTF.
• Punctul 11.6., art. 11 din contractul de acces pe infrastructura feroviară încheiat între CFR și OTF: ”În cazul perturbărilor majore (închideri de linie ca urmare a unor calamități naturale, accidente feroviare, etc.) CFR avizează OTF prin e-mail, datele cu privire la evenimentul produs și, dacă este posibil, estimarea de reluare a circulației feroviare în condiții normale.” Prin urmare, în maximum 10 minute de la oprirea trenului de călători pe linia curentă Brăneşti – Fundulea, decidenții celor două societăți aveau toate informațiile din teren pentru a dispune cea mai eficientă măsură pentru deblocarea liniei, reluarea în cel mai scurt timp a circulației și reducerea timpilor de staționare.
Prima și cea mai importantă decizie care se impunea și se aplică în situații similare în exploatarea feroviară (evident, dacă ași și minima experiență și interes!) era retragerea trenului din linia curentă în prima stație CFR. În cazul de față, prima stație CFR în care trebuia retras trenul era stația CFR Fundulea, adică în sensul opus celui de mers inițial. Această localitate are intrare/ieșire la autostrada Soarelui și, de aici, se putea realiza ușor transbordarea călătorilor în autocare/autobuze.
• Punctul 13.3., din art. 13 din contractul de acces pe infrastructura feroviară încheiat între CFR și OTF: ”La cererea scrisă (inclusiv prin telefonogramă, e-mail, etc.) a CFR, OTF colaborează la eliminarea efectelor accidentelor/incidentelor produse pe infrastructura feroviară şi calamităţilor, (…)”. În acest sens, CFR Călători și CFR SA au un interes comun și se obligă să colaboreze. Ori, afirmația Directorului General CFR Călători, Ovidiu Vizante, cel care a devenit, grație ministrului Drulă, de nedemis, precum că ”noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă” arată nu doar incompetența și lipsa de cunoștințe minimale, ci și aroganța incalificabilă și inadmisibilă a acestuia. CFR Călători era obligată să colaboreze și să se implice direct alături de CFR SA pentru a stabili împreună măsurile cele mai eficiente până la remedierea lor. Faptul că directorul Vizante a pus la dispoziția CFR SA o locomotivă nu înseamnă că s-a achitat de obligații și că, astfel, nu mai avea nicio responsabilitate!
• Conform art. 20, din contractul de acces, CFR Călători răspunde de călătorii pe care îi transportă și de integritatea acestora. Ori, ce a făcut domnul director Vizante, cel care ”a muncit toată noaptea să găsească soluții” și s-a stresat peste măsură?! A pus la dispoziția CFR SA o locomotivă diesel de ajutor, considerând că s-a achitat de obligații și poate să meargă să doarmă liniștit și să abandoneze total timp de aproape 9 ore călătorii din tren pentru că siguranța și integritatea acestora nu era responsabilitatea lui. Mai ales că era foarte stresat și obosit. Doar că locomotiva de ajutor pusă la dispoziția CFR SA, dinspre București spre Fundulea, nu avea cum să ajungă la tren din cauza copacilor căzuți pe linie. Mai mult, atât CFR Călători, cât și, în mod evident CFR SA au putut estima că operațiunea de deblocare a liniei de copaci căzuți va dura 7-8 ore. Sunt companii care au suficientă experiență, încât să poată estima corect durata unei astfel de operațiuni. Vorbim astfel de o măsură absolut de o incompetență grosolană, combinată cu un act demonstrativ, atât din partea Directorului General CFR Călători, cât și din partea Directorului General CFR SA. Soluția corectă ar fi fost ca locomotiva diesel de ajutor să fie îndrumată din Constanța spre Fundulea, dacă în Slobozia nu era nici o locomotivă diesel disponibilă pentru a putea ajunge la tren prin capătul opus ca, apoi, acesta să fie retras în stația CFR Fundulea. În situația în care CFR Călători nu ar fi avut nici o locomotivă diesel disponibilă în Constanța (lucru puțin probabil), atunci, se putea lua o locomotivă diesel de la CFR Marfă sau oricare alt operator privat de marfă din Constanța. Slavă Domnului, sunt destui! Astfel, de la momentul expedierii, o locomotivă de ajutor din Constanța ar fi parcurs distanța până la locul unde era oprit trenul în aproximativ 1h și 50 minute.
• De asemenea, directorul CFR Călători trebuia să demareze urgent închirierea de autocare în vederea transbordării călătorilor din stația CFR Fundulea pentru a-i transporta în București, acolo unde, între timp, era pregatită o altă garnitură de tren care să preia acești calatori.
Este inadmisibil argumentul directorului CFR Călători precum că, la acea oră târzie din noapte, nu poți găsi autocare în București, în condițiile în care toate autogările de acolo sunt pline cu autocare care așteaptă să plece în cursă a doua zi dimineața! Iar presupunând că așa ar fi fost, ar fi putut apela foarte ușor la STB București. Imposibil să nu fi găsit 20 de autobuze, care să se deplaseze 42 de km până la Fundulea pentru preluarea călătorilor abandonați în câmp. În plus, o altă variantă pentru acest stresat și zelos director ar fi fost aceea să apeleze la IGSU, care, în mod cert, ar fi avut soluții pentru mijloace de transport auto. În acest caz, când trenul era retras în stația CFR Fundulea cu o locomotivă de ajutor adusă de la Constanța, pentru a fi transbordați în autocare/autobuze în vederea continuării călătoriei cu o altă garnitură pusă la dispoziție din gara București, întârzierea produsă ar fi fost de aproximativ 2h și 30 de minute.
În cea mai nefericită situație, când directorul preaiubit și susținut de ministrul Drulă nu ar fi găsit o soluție pentru transbordarea cu mijloace auto a călătorilor din stația Fundulea și, deși dde neconceput, însă haideți să admitem că nici IGSU nu putea oferi suport, trenul trebuia remorcat spre București pe ruta ocolitoare Ciulința – Urziceni. Situație în care întârzierea ar fi fost de aproximativ 4 h și 30 de minute.
Iată, așadar, soluții concrete. Cât se poate la îndemână și logice pentru deblocarea acestei situații și reducerea timpilor de staționare pentru orice angajat al căilor ferate. Însă absolut de neimaginat și de-a dreptul imposibile pentru directorii CFR SA și CFR Călători! Acești nu știu. Nu pot. Nu își asumă. Că doar, așa cum se știe, asta face un manager. Oferă explicații neputincioase pe un ton rățoit și argumentează de ce nu se poate,, doar, doar, lumea uită repede și ei își vor păstra funcțiile la adăpostul și cu întregul suport al unui ministru care, în afara sprijinului politic, n-are nimic în comun cu ceea ce înseamnă a conduce un minister. Cu atât mai mult unul precum cel al Transporturilor și Infrastructurii.
Domnul Drulă, “exemplu” de competență, ia apărarea celor la fel de competenți ca și domnia sa și ne sugerează pe un ton categoric să nu mai comentăm atât pe acest subiect. Că doar erori se mai produc. Contează că ele riscă să se repete și să se transforme într-o practică? Contează că ele pot degenera în adevărate catastrofe feroviare? Pentru domnul Drulă și protejații săi, nicidecum! Timpul trece, leafa merge, privilegiile cresc pe măsură ce incompetența, iresponsabilitatea și nepăsarea sunt mai mari.
Tot ce am relatat mai sus reprezintă o soluție reală la îndemâna celor care au desconsiderat siguranța a peste 800 de oameni. O altă dovada cât se poate de clară că ministrul Cătălin Drulă și toți sinecuriștii săi trebuie să plece acum acasă și să nu se mai intersecteze niciodată cu vreo funcție de conducere. Cât despre căile ferate, nici atât. Și așa ei nu circulă cu trenul!
Domnule Cătălin Drulă, nu mizați că timpul trece și se uită. Vă cer imperios să îl demiteți pe directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante. Astăzi. Acum! Orice moment în care nu faceți acest demers de minimă decență este încă un argument al incompetenței și iresponsabilității dumneavoastre. Identice cu cele ale protejatului pe care, dacă nu îl demiteți nici măcar în cel de-al 99-lea ceas, extrem de indicat ar fi să plecați împreună acasă. La oricare casă vreți dumneavoastră.

Deputat de Iași,
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților,
Vasile Toma

Recomandări