Vacanţă de iarnă de două săptămâni, în loc de trei, o nouă programare a tezelor și un bacalaureat diferențiat. Este o parte a reformei pe care o propune ministrul Educaţiei. Modificările ar trebui să se regăsească într-o nouă lege, pe care PSD a promis-o încă din campania electorală.
Semestrul I s-ar putea încheia în decembrie odată cu începerea vacanței de iarnă, iar vacanța intersemestrială, din februarie, ar urma să dispară. Este propunerea ministrului Educatiei. Elevii s-ar întoarce astfel, în luna ianuarie, la şcoală direct în semestrul 2. Ar avea vacanţa de primăvară de 2 săptămâni şi vacanţa de vară, care începe în iunie.