Legea vaccinării va fi supusă dezbaterii în maximum treizeci de zile, a declarat miercuri seara la Iași ministrul sănătății, Florian Bodog.
„Legea vaccinării este în momentul de față în Comisia de sănătate de la Senat, după care va merge la Comisia de sănătate de la Camera Deputaților. Ea își urmează parcursul pentru aviz de la celelalte comisii. Am încredere în colegii mei specialiști din cele două comisii că vor lua cele mai bune decizii iar dacă este cazul, vor corecta acolo unde noi am greșit. Cred că în maximum o lună va fi dezbătută, zic eu, democratic”, le-a declarat Bodog jurnaliștilor.
El a ținut să precizeze că legea vaccinării instituie obligativitatea părintelui de a participa la informare, de a fi informat și amendează părintele care refuză să participe la ședințele de informare cu grupurile de lucru organizate în acest sens.