Minoră, sex cu 100 de şoferi într-un an şi jumătate pe DE 583, la Strunga

Judecătorii i-au condamnat la 14 ani şi respectiv 10 ani pe cei doi bărbaţi care timp de un an şi jumătate au obligat o fată să se culce cu peste 100 de bărbaţi în zona Strunga.
Un caz terifiant de trafic de persoane a fost soluţionat ieri de magistraţii Tribunalului Iaşi. Ciprian Arghir (31 de ani) a fost condamnat la 14 ani de puşcărie în timp ce Loredan Enăşel a primit 10 ani de închisoare. Judecătorii au mai decis ca victima celor doi să primească despăgubiri totale de 70.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă.
Potrivit procurorilor DIICOT, în februarie 2011, atunci când Ciprian Arghir a început să-i facă avansuri victimei cerându-i să întreţină relaţii sexuale cu el. Fata l-a refuzat de mai multe ori pe consătean însă acesta nu a renunţat. În iunie 2011, Arghir a trimis un copilă de 12 ani la casa victimei, pentru a o chema pe aceasta într-un parc din sat, situat în apropierea Mânăstirii Miclăuşeni. Acolo, a scos un briceag şi a dus-o într-un loc mai ferit din pădure unde a batjocorit-o în fel şi chip. După viol, Arghir i-a zis Elenei că o va omorî atât pe ea, cât şi pe cele două surori mai mici ale ei dacă va sufla o vorbă despre ce a păţit. Periodic, Ciprian Arghir o chema pe minoră în acelaşi loc şi o viola. La orgii au mai participat şi un alt bărbat din sat, Loredan Enăşel, dar şi o altă persoană necunoscută. „În toamna anului 2011, cel mai probabil în luna septembrie, inculpaţii Arghir Ciprian, zis «Ciot», Enăşel Loredan, zis «Cita», şi persoana neidentificată au stabilit că minora de 14 ani le poate aduce venituri, astfel că au transportat victima la Drumul European 583. În parcarea auto, aflată pe partea dreaptă a sensului de mers Târgu Frumos-Roman, în dreptul bornei kilometrice nr. 18, după comuna Strunga, se afla locul în care partea vătămată era transportată şi lăsată de către cei trei să acosteze clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale contra cost“, se menţionează în rechizitoriu. Fata era îmbrăcată de traficanţi cu o fustă scurtă şi pusă la stradă pentru atrage atenţia clienţilor. În tot acest timp, proxeneţii stăteau în boscheţi, iar în momentul în care venea un client unul dintre ei mergea şi lua banii. „Partea vătămată a fost obligată să practice prostituţia în aceste condiţii, din toamna anului trecut până în vara anului 2012, o dată pe săptămână, clienţii fiind în număr de cinci pe seară, în cea mai mare parte şoferi de TIR. Actele sexuale contra cost aveau loc în interiorul autovehiculelor sau în pădurea din spatele parcării, într-un loc ferit. Sumele încasate de către inculpaţi, în jur de 200 de lei pe seară, erau cheltuite de către aceştia“, au mai spus procurorii DIICOT. În timpul unui termen de judecată al procesului celor doi, victima a leşinat la vederea traficanţilor având nevoie de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. Ea a rămas traumatizată psihic.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_

Black Friday 2026: ANPC avertizează asupra mesajelor care pot induce în eroare. „Nu vă grăbiţi să cumpăraţi”

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îi avertizează pe români să nu se lase influențați de mesajele promoționale care creează presiunea unei achiziții imediate, în contextul apropierii Black Friday 2026. Reprezentanții instituției recomandă verificarea reducerilor, compararea prețurilor și analizarea...

Patru milioane de români vor primi bani pentru facturi, fără să facă niciun drum

Subvenţia la curent ar putea fi primită fără să mai pună beneficiarii pe drumuri. Noul Guvern promite un sistem mai simplu pentru cei cu venituri mici. În loc să meargă cu factura la poştă sau la primărie ca să...

Ce pensie primeşti după 35 de ani dacă ai 2 joburi şi salarii de 8.500 de lei. Vechimea nu se dublează

Două locuri de muncă pot aduce o pensie mai mare, dar nu îi ajută pe români să acumuleze mai repede anii necesari pentru pensionare. Chiar dacă plătesc contribuții din două salarii, un an lucrat în paralel la doi angajatori...

Ce măsuri sunt propuse după violenţele din şcoli. Detectoare de metale, 1.000 de paznici şi sancţiuni mai dure

Elevul de 15 ani care și-a atacat cu maceta doi colegi de clasă, pentru că își băteau joc de dreadurile lui, a fost reținut 24 de ore. De aici a pornit totul. De la modul în care băiatul și-a...

Cum s-ar fi produs accidentul de la ieșirea din Soci spre Boureni. Animație grafică realizată de Observator – VIDEO

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de cinci dimineaţa, pe drumul european 85. În dreptul localităii Moţca, pe o ceaţă densă, un şofer de 25 de ani, din Paşcani, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu putere...

Cum se dau ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică. Adaptarea durează două săptămâni

Mai devreme ca în alţi ani, ne pregătim să trecem la ora de iarnă. Dăm ceasurile înapoi în acest weekend, iar noaptea de sâmbătă spre duminică va fi cu o oră mai lungă. Pe scurt, câștigăm o oră de somn....

Schimbarea orei dă peste cap călătoriile cu trenul: mai multe garnituri spre Iași vor avea opriri suplimentare

Trecerea la ora de iarnă va prelungi opririle mai multor trenuri care circulă spre Iași, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie. La ora 04:00, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar unele garnituri vor aștepta...

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Temperaturile vor fi sub cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două săptămâni din noiembrie, la nivelul întregii ţări, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 26 octombrie...

Ce riscă persoanele care încearcă să resusciteze un om prăbușit? „Când eu ridic mâinile, le pui și faci exact ca mine”

Orice persoană care vede un om prăbușindu-se și suspectează un stop cardiac ar trebui să sune la 112 și să încerce să acorde primul ajutor. Teama că ar putea face o greșeală sau că victima nu va supraviețui nu...
Paşcani
cer acoperit de nori
12 ° C
12 °
12 °
74%
4.1m/s
100%
vin
13 °
S
15 °
D
15 °
lun
16 °
mar
13 °

Niciun articol afișat