Miroslovești: Au fost prinși hoții care au spart o casă

doi-hoti-din-constanta-dau-lovitura-dupa-lovitura-au-spart-un-magazin-de-haine-si-o-farmacie-in-aceeasi-seara-141945La data de 30.11.2013, poli ţiş tii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că dintr-o locuinţă din localitatea Mirosloveşti au fost sustrase mai multe bunuri ( un televizor, veselă şi băuturi alcoolice) în valoare totală de 1800 lei.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate au fost identificaţi suspecţii comiterii furtului, D. Valentin, de 29 de ani, din municipiul Roman şi C. Marcu, de 29 de ani, din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ.

Cercetările continu ă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar la finalizarea acestora, dosarul va fi înaintat unităţii de parchet competente, cu propuneri legale.

PULSUL ZILEI

Cum ne afectează vremea sănătatea. Semnele care arată că suntem meteosensibili

Vremea ne influenţează mai mult decât credem. Lipsa luminii naturale, ploile şi schimbările de temperatură ne pot da peste cap starea de spirit, energia şi chiar somnul. Iar pentru unii, lucrurile sunt mult mai serioase decât o simplă lipsă...

Veste bună pentru milioane de români. Cardul de sănătate, eliminat temporar dintr-o procedură obligatorie

Schimbare importantă pentru pacienţii din România. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că serviciile medicale vor putea fi validate fără semnătura electronică a cardului de sănătate, până la sfârşitul lunii noiembrie. Măsura este temporară şi are rolul de...

5.000 de lei salariul după liceu şi dublu în câţiva ani. Sunt mai multe joburi decât absolvenţi

Lipsa meseriaşilor din industrie devine oportunitate pentru zeci de mii de tineri. Adolescenţii de la licee tehnologice au loc de muncă garantat imediat după absolvire în nouă cazuri din 10 şi salarii peste media naţională, care ajung la 10.000...

Alocațiile și indemnizațiile se plătesc mai devreme în noiembrie

Vești bune pentru milioane de beneficiari! Alocațiile pentru copii și mai multe indemnizații sociale vor fi plătite mai devreme în luna noiembrie. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a devansat calendarul virărilor, deoarece datele obișnuite de plată coincid...

Când ajung taloanele de pensie mov cu cod QR la toți pensionarii, inclusiv la Iași? Explicațiile șefei Casei de Pensii

Pensionarii din județul Iași care primesc pensia pe card nu vor avea, deocamdată, noile taloane mov cu cod QR. Primele patru județe în care acestea ajung din noiembrie sunt Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița. Paradoxal, sunt județe cu mult...

Două zile cu probleme la alimentarea cu apă în Târgu Frumos și mai multe comune din zonă. Intervenție pentru Autostrada A7

Mai multe localități din județul Iași vor rămâne fără apă sau vor avea presiune scăzută la robinete, începând de joi, 5 noiembrie. APAVITAL anunță că măsura este necesară pentru relocarea unor conducte de aducțiune, în zona în care se...

Lansare de carte, la Zilele Colegiului Național Mihail Sadoveanu Pașcani – VIDEO

Literatura, muzica și întâlnirile cu oameni de cultură au deschis seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Marți, 3 noiembrie, elevii și profesorii actuali și cei pensionari au avut ocazia să îl întâlnească pe scriitorul și...

Biblioteca Colegiului „Mihail Sadoveanu” a fost modernizată. Spațiul a fost inaugurat de Zilele Școlii

Biblioteca din cadrul Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost modernizată, iar noul spațiu a fost inaugurat oficial marți, 3 noiembrie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor colegiului. Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei sponsorizări oferite de compania Rompak...

Schimbare majoră pentru pacienții din România. Peste 40 de medicamente ar urma să intre pe lista compensatelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, prin care pacienții români ar urma să aibă acces mai rapid la terapii moderne și medicamente inovative. Ministrul Alexandru Rogobete anunță că, într-o primă etapă, peste 40 de molecule noi...

Insule ecologice blocate. Unde aruncăm gunoiul, domnule primar? – VIDEO

Ce puteți face când nu funcționează insulele ecologice? Depozitați gunoiul pe jos sau sunați la Primărie? Un cetățean din Pașcani a ales să facă o filmare și să o posteze pe Facebook cu un mesaj adresat primarului Marius Pintilie.  În...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
83%
4.6m/s
0%
mie
10 °
J
12 °
vin
6 °
S
6 °
D
8 °

Niciun articol afișat