Mitropolitul Teofan la Hîrlău. A fost sfințit locul unde se va construi o biserică

Mitropolitul Teofan la Hîrlău. A fost sfințit locul unde se va construi o biserică

Zi de mare importanță pentru comunitatea ortodoxă din Hîrlău. Un sobor de preoți împreună cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovieni au pus piatra de temelie, acolo unde se va construi o biserică și o casă socială pentru a veni în sprijinul familiilor aflate la nevoie. Sute de credincioși au asistat la slujbă și au primit binecuvântarea Mitropolitului, ce a transmis și un mesaj de înțelegere și iertare, mai ales că acum ne aflăm și în Postul Paștelui.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT

O biserică ce va purta hramul “Sfântului Ierarh Nectarie” se va construi la Hîrlău, în apropierea blocurilor ANL, pe o suprafață de 1.800 mp, teren deținut și donat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Mitropolitul a fost întâmpinat cu pâine și sare de către primarul Radu Curcă, un sobor de preoți și sute de credincioși. Apoi, până să ajungă la scena pregătită pentru oficierea slujbei, a binecuvântat copiii și femeile.

Evenimentul a fost programat pentru ziua de ieri, duminică, 12 martie, când, timp de aproape jumătate de oră a avut loc slujba religioasă oficiată de ÎPS Teofan împreună cu un sobor de preoți și diaconi din protopopiatul Hîrlău. S-a sfînțit apa, s-au spus rugăciuni și apoi s-a pus piatra de temelie. După slujba religioasă, părintele protopop Nicolae Crăciun a citit hrisovul de sfințire.

A urmat cuvântul părintelui ctitor Gheorghe Păltinel, care a mulțumit tuturor celor prezenți, de la Mitropolit, la preoți și mai ales credincioșilor. Ideea construirii unei biserici a venit din partea unui consilier local, Gheorghe Baltag, în urma cu 3 ani. Baza ridicării lăcașului stă însă și la credincioși.

Și primarul Radu Curcă a fost prezent la evenimentul marcant pentru comunitate, dat fiind că ultima construcție a unei biserici în Hîrlău a fost în secolul 19. Alături de administrația locală, primarul orașului a spus că va sprijini prin bani de la bugetul local ridicarea bisercii ce va purta hramul “Sfântului Ierarh Nectarie”.

Lăcașul de cult este destinat unui număr de peste 500 de familii din Hîrlău. Această credincioasă a venit să asiste la momentul istoric de construire a unui biserici in comunitate.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan a transmis și un mesaj credincioșilor prezenti și totodată a făcut un apel către oameni spre rugăciune, donație și împăcare.

„Momentul acesta este cu totul și cu totul aparte, căci orice biserică este scară de la pământ spre cer. Observăm că, din mila Domnului, doar sfintele biserici reușesc să reziste secole de-a rândul. Se construiesc case și castele mari și importante, dar vremea și veacurile parcă le spală și le duce în neantul și inexistența lucrului obișnuit. O biserică însă, precum cele frumoase ale căror turle se văd și de aici, din oraș, rezistă pentru că în fiecare duminică și sărbătoare, credincioșii și preoții se roagă, iar rugăciunile lor ajung la tronul Sfintei Treimi, care trimite harul Preasfântului Duh pentru ca lucrarea să dăinuiască”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei după slujba de sfințire.

Vizita Înaltpreasfințitului Teofan în Protoieria Hârlău s-a încheiat la mormântul părintelui Dimitrie Bejan, unde a a oficiat slujba parastasului.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
77 %
3.9kmh
6 %
D
14 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
9 °
J
3 °

Niciun articol afișat