Moartea bruscă a unui cunoscut profesor din Pașcani. Răpus de COVID la 45 de ani, fără alte boli

Învățământul preuniversitar ieșean este zguduit de moartea bruscă a unui dascăl iubit atât de colegi cât și de elevi! Adrian Scuriu, profesor de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială “George Călinescu”, a murit la doar 45 de ani. Nu suferea de alte boli care să îi grăbească sfârșitul, dar infecția cu virusul SARS COV 2 și-a spus cuvântul în doar câteva zile de Terapie Intensivă.

Pe 6 martie ar fi trebuit să se vaccineze, dar deja căpătase boala și la acea dată era conectat la aparate.

„Nu am fost medicul curant al domului profesor, dar ceea ce pot spune e că, din tot ceea ce știu, el a primit tot tratamentul de care a fost nevoie și care este prevăzut. S-a făcut tot absolut posibil, atât înainte de a ajunge la ATI, cât și acolo. Din nefericire, în cazul său este vorba despre un alt paradox al acestei boli. E vorba de acea furtună de citokine, a distrucției anatomice a țesutului pulmonar. Am pierdut din cauza acestui virus vieți la vârste fragede. Am pierdut tânăr de 27 de ani, care nu avea absolut nicio boală. Am pierdut adult tânăr de 47 de ani fără comorbidități, în timp ce pe tatăl său în vârstă de 71 de ani l-am salvat”, a declarat Carmen Dorobăț, medic primar infecționist și fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase.

Vestea morții lui Adrian Scuriu a fost ca un șoc pentru că toți cei care îl știau ca un dascăl dedicat, un pedagog aproape de copiii lui, un om tonic, vesel, dar și talentat, care știa să răspundă „prezent” oriunde era nevoie de el.

«Dragă Adrian, ne-ai părăsit mult prea devreme… Ai știut să îmbini meseria de dascăl cu IUBIREA de oameni. În fiecare ființă ce te-a cunoscut ai implantat o flacără a speranței. Și eu am sperat, până în ultima clipă, că te vei întoarce printre noi, cu zâmbetul tău ștrengăresc, descrețindu-ne frunțile. Dar Dumnezeu are alte planuri cu tine. Drum lin, dragă prietene, vei rămâne veșnic în inima și amintirea mea… » , a scris Elena Bițică, profesor la Școala „George Călinescu”, pe pagina de facebook a lui Adrian Scuriu.

“Dumnezeu modelează anumiți oameni în așa fel încât ei să facă o diferență în viața noastră. Și în viața mea v-ați pus cu desăvârșire amprenta!”, a scris Oana Pîrvu, o fostă elevă a profesorului pe pagina sa de facebook.

Dar peste toate, așa cum îl caracterizează Loredana Dascăl de la Arhivele Naționale: “Adrian Scuriu a creat mereu memorabil în jurul lui: istorisiri cu farmec copilăresc pentru prietenii apropiați, poezii sensibile pentru admiratori, spectacol și tradiție pentru comunități, atmosferă și animație pentru semeni. Și acum o nemărginită durere tuturor… ». Îndrăgostit de meseria de dascăl de Limba și Literatura Română, Adrian Scuriu reușeau să-și așterne sufletul în versuri.

Iată ce scria cu ceva timp înainte de a muri. «Suntem fărâmă de timp/  în timpul făcut fărâme/  de neputința de a rămâne/ întregi la minte, la trup și la suflet.» Adrian Scuriu a colaborat cu Școala EuroEd, cu Seven Hills și cu alte școli de elită din Iași.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
68 %
2.4kmh
1 %
D
12 °
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °

Niciun articol afișat