La început a fost Realitatea TV. Mai târziu modelul s-a clonat şi erau chiar 11 stații de știri pe piaţă, iar aspiranţii la titlul de mogul se tot înmulţeau. Fiecare îşi construia propria televiziune, fabricându-şi propria versiune a realităţii, căci fiecare dorea să-şi marcheze influenţa şi să facă „jocurile”. La mijloc au căzut jurnaliştii – şi mai important, însă, la mijloc a căzut interesul public.
Într-una din primele zile ale verii anului 1997, prima pagină a „Evenimentului zilei” găzduia un comentariu semnat de Cornel Nistorescu şi intitulat „Culoarea banilor”. Ziaristul relata cum fusese căutat de un misterios om de afaceri, cu aer de „cămătar modern”, care „folosea cârja pentru a compensa o deficiență de mers” şi dovedea o abilitate uimitoare de a „adulmeca banii aşa cum somnul adulmecă noaptea, pe lună,peştii mărunţi care vagabondează prin valuri”.
Omul de afaceri era Sorin Ovidiu Vîntu şi-l căutase pe Nistorescu pentru că dorea „un plan inteligent” de a intra pe piaţa media. Planul era următorul: „Angajăm un redactor-şef şi acesta execută ordinele prin telefon. Eventual punem şi o cameră video ca să aveţi sentimentul că vorbiţi cu cineva. Să-l vedeţi cum transpiră când daţi ordine”.
Şapte ani mai târziu, în anul 2004, afaceristul Vîntu îşi făcea intrarea, prin interpuşi, în prima linie a industriei de presă, preluând o televiziune înfiinţată de Silviu Prigoană care încerca să impună un model inedit, netestat încă în România – cel al producţiei şi difuzării de ştiri 24 de ore din 24. SOV nu mai era personajul misterios din 1997 – o ţară întreagă îl ştia deja, în contextul „tunului” financiar de la FNI, dar puţini mai reţineau viziunea afaceristului despre presă, felul în care ar trebui ea făcută şi cui ar trebui să-i servească.
Aveau să mai treacă alţi şapte ani pentru ca mentalul colectiv să-l plaseze definitiv pe Vîntu în rândul „stăpânilor imaginilor” – cei care îşi construiseră, menţinuseră sau răspândiseră influenţa personală patronând televiziuni de ştiri. La sfârşitul lui 2010 erau făcute publice stenograme conţinând discuţii purtate de proprietarul Realitatea TV cu diverşioameni din structura editorială a televiziunii. „Organizaţia trebuie să răspundă intereselor patronului. Punct” – asta era suma principiilor după care Vîntu se ghida în gestionarea afacerii sale de presă.