Monica Berescu, deputat USRPLUS: “Cîțu a provocat o criză în Alianță pentru a-și arăta mușchii în PNL”

Reformele adevărate și eficiente se produc doar prin voință politică și prin cooperare; indiferent de popularitatea unor decizii sau a altora. Decizia de astăzi a premierului Cîțu – de a îl demite pe ministrul sănătății – denotă în primul rând o lipsă de asumare a unor reforme structurale, asumate prin programul de guvernare al coaliției și prin votul de încredere pe care Parlamentul l-a oferit acestui guvern la investire.

Vlad Voiculescu este unul dintre oamenii care și-a asumat cu subiect și predicat reforma sistemului medical și care a adus în echipa ministerului cei mai buni specialiști și experți medical din România. Și a făcut ceea ce are de făcut un ministru: a coordonat o echipă de oameni foarte competenți care au demarat acțiuni specifice pentru elimina corupția din sistemul de sănătate și pentru a transparentiza funcțiile publice. Cele mai multe scandaluri de corupție și trafic de influență au ținut prima pagina a ziarelor cu foști 3 miniștri ai sănătății și cu o armată de directori din casele de asigurări sau spitale care își băteau joc de români, de pacienți și de banul public.

Demiterea ministrului Sănătății este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern funcțional în timp ce țara traversează o criză de sănătate fără precedent. Decizia de revocare a lui Vlad Voiculescu nu este justificată, a fost o discuție luni în coaliție și părea că s-au clarificat lucrurile și s-au stabilit pașii următori. Premierul nu a făcut o evaluare, a luat o decizie fără argumente, având în vedere viitoarele alegeri din PNL, pentru a liniști vocile contra din partid.

Încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme și de transparentizare a sistemului, reforme pentru care s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține.

Vlad Voiculescu: a făcut în câteva luni ceea ce alți miniștri ai sănătății nu au fost capabili să facă într-un mandat întreg. Probabil ce a deranjat cel mai tare a fost faptul că a dispus transparentizarea modului în care sunt cheltuiți cele aproape 10 miliarde euro, bani pe care îi controlează cei care ocupă funcția de directori CAS:
A anunțat în premieră că se organizează concursuri toate funcțiile de director pentru Casele de Asigurări de Sănătate din toată țara și a îndemnat profesioniștii să aplice la aceste posturi.
Ministrul sănătății a demonstrat că transparența este valabilă doar dacă se manifestă 100% și a scos la lumină achizițiile din sănătate, inclusiv UNIFARM și ONAC. Dovada aici — http://bit.ly/adresa_transparenta_achizitii
Vlad Voiculescu a decis prioritizarea testelor de tip PCR în instituțiile publice,  atunci când există disponibilitate, punând la risc în acest fel afaceri de milioane de euro. Ordinul inițial care permitea testarea prioritară la privat fusese dat de ministrul PNL Tătaru în 2020.
Echipa de lucru condusă de Ministrul Sănătății a realizat un set de proiecte depuse prin PNRR pentru care a fost lăudat  și în urma căruia sistemul de sănătate va primi 3 miliarde de euro

Din păcate pentru România, premierul a făcut jocul unor orgolii politice și a unor tabere de interese. Este absolut ridicol să demiți un om fără să poți demonstra că acesta nu și-a făcut datoria.

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
73 %
3kmh
100 %
J
5 °
vin
9 °
S
12 °
D
10 °
lun
13 °

Niciun articol afișat