Monstrul cu chip de om. Un tată şi-a supus fiica la perversiuni sexuale de faţa cu fratele ei

Copil abuzatAlcoolul l-a transformat intr-un monstru pe un barbat din comuna Ion Neculce, din zona orasului Targu-Frumos. Omul care trebuia sa ii ofere ocrotire fetitei sale, a profitat de ea ani la randul fara ca nimeni sa stie.

Oroarea a iesit la iveala abia la mijlocul acestui an, cand barbatul a fost trimis in judecata de procurori pentru coruptie sexuala.

Zilele trecute, magistratii pascaneni au finalizat rechizitoriul intr-un caz, care rar a fost intalnit la instanta din Pascani.

In urma anchetei, s-a dovedit ca inculpatul, Ion Poleac in varsta de 42 de ani, si-a satisfacut nevoile sexuale cu propriul copil in varsta de 15 ani. Mai mult decat atat, anchetatorii au aflat ca o parte din scenele de nedescris se petreceau in aceeasi camera in care se afla si fratiorul acesteia, in varsta de 10 ani.

Mai exact, incepand din vara anului 2011, timp de 2 ani, adolescenta a fost supusa unor atrocitati, fiind victima unor “gesturi” sexuale repetate din partea tatalui sau. Cu mintea intunecata de alcool, barbatul astepta sa ii plece sotia de acasa, iar mai apoi isi pipaia propriul copil dupa care se masturba.

Situatia incredibila a iesit la iveala dupa ce niste vecini au anuntat autoritatile.

Potrivit procurorilor, victima care in prezent are 17 ani a suferit traume emotionale majore, iar la scurt timp de la inceperea anchetei a fost preluata de cei de la Protectia Copilului si internata intr-un centru pentru minori, unde primeste permanent consiliere psihologica.

Initial, monstrul cu chip de om a fost anchetat pentru viol, insa in urma cercetarilor dosarul a fost declinat de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi la institutia din Pascani, pentru comiterea infractiunii de coruptie sexuala.

Din cauza pedepsei mici prevazuta la aceasta fapta, barbatul este judecat in prezent in stare de libertate, iar daca va fi gasit vinovat risca o pedeapsa de pana la 7 ani de inchisoare, dupa ce si-a distrus pe viata propriul copil.

PULSUL ZILEI

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...
Paşcani
nori împrăștiați
15.6 ° C
15.6 °
15.6 °
28 %
7.6kmh
25 %
mar
14 °
mie
15 °
J
13 °
vin
14 °
S
12 °

Niciun articol afișat