Moşia boierului Gutzulescu a ajuns la UN NOU CIOCOI, edilul din Hălăuceşti. MARE LATIFUNDIAR: primarul Anton îţi dă titlul dacă-i vinzi terenul

Edilul din Hălăuceşti a dat titlurile de proprietate pe 150 de ha unei bătrâne de 95 de ani şi tot el a cumpărat imediat tot pământul, din care mare parte intravilan. „Nu vrea să ne retrocedeze pentru că n-am fost de acord să-i vindem terenul”, îl acuză mandatarul altor moştenitori. „M-a verificat şi DNA şi n-are ce să-mi facă”, spune primarul.

 

Iosif Anton, primarul ales al Hălăuceştiului din anul 2008, are ce lăsa moştenire. Pentru că, în doar câţiva ani de mandat, a reuşit să cumpere, cu banul jos, o altă moştenire mare: a boierului Gutzulescu, cel care a avut în zonă, în trecut, sute de hectare de teren agricol, curţi şi anexe.
Urmaşii boierului s-au încăierat pe averea ce trebuia recuperată după 1990, iar Iosif Anton este marele câştigător al acestei lupte. Cu puţin peste 100.000 de euro, după propriile declaraţii, a pus mâna pe o halcă de 140 de hectare de teren din averea Gutzuleştilor.

“Condiţionează retrocedarea de vânzare”
Alois Cojocaru, mandatarul moştenitorului Alexandru Nicolae Gheorghe Gutzulescu, singurul urmaş al lui Alexandru I. Gutzulescu, urmaşul boierului Iordan Gutzulescu, susţine că ar fi trebuit să primească aproape 200 de hectare de teren în zonă, dar a obţinut doar 50.
„Avem hotărâre judecătorească definitivă prin care ni se acordă terenurile. Inclusiv terenul ce se află pe locul fostei Case cu parcuri, unde a fost Centrul de Plasament Hălăuceşti. Numai că primarul Iosif Anton se opune să primim terenul de acolo şi peste hotărârea judecătorească a emis un titlu de proprietate pentru urmaşele celei de-a doua ramuri a boierului Gutzulescu – Lucia şi fiicele sale Anca şi Gabriela Banu. Acestea au intrat în posesia fostei Case cu parcuri, deşi ramura lor nu a deţinut-o niciodată. Mai mult, primarul a cumpărat, în 2010, o parte din moştenirea Gutzulescu de la familia Banu, la o lună după ce a emis titlul de proprietate pe teren. Când am fost cu reprezentanţii CJ, anul trecut, pentru a prelua clădirile şi terenul de la Hălăuceşti, am găsit acolo un zid în jurul proprietăţii şi am aflat că aparţine acum unui anume Hârjoi, care cumpărase direct de la primar, care la rândul său cumpărase de la moştenitoarele Anei Banu, fiica boierului. După ce le-a retrocedat lor, ni s-a spus că ADS nu mai are teren în zonă. Primarul a spus că se rezolvă dacă suntem de acord să-i vindem lui terenul”, susţine Alois Cojocaru, mandatarul lui Alexandru Nicolae Gheorghe Gutzulescu.

Continuare pe 7est

PULSUL ZILEI

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...

Prefectura Iași nu ajunge la PSD: postul ar urma să fie ocupat de Petru Movilă, trecut prin PD, PDL și PMP. Social-democrații intră la...

Postul de prefect al județului Iași ar urma să îi revină lui Petru Movilă, fost deputat de Iași în patru mandate, trecut pe rând prin PD, PDL și PMP. Numirea vine odată cu instalarea Guvernului Luca Niculescu, învestit marți,...

Deputatul Maricel Popa: România are un nou Guvern!

Parlamentul României a acordat marți votul de încredere noului Executiv, cu 𝟐𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢 „𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮”, peste pragul de 233 de voturi necesare pentru învestire. 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐋𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 î𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬 î𝐧 î𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 ș𝐢 î𝐧 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫...

Despăgubiri pentru terenurile expropriate în cadrul proiectului hidroenergetic de la Pașcani – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat mai multe convocări adresate proprietarilor sau moștenitorilor unor terenuri care urmează să fie expropriate pentru realizarea Amenajării Hidroenergetice Pașcani, pe râul Siret. Persoanele vizate sunt chemate la sediul administrației locale pentru verificarea documentelor de...

Până unde pot crește prețurile pentru energie electrică, după ce s-a spart bariera de 1.200 lei/MWh

Electrocentrale București (Elcen), principalul producător de energie termică al Capitalei, a reușit să vândă energie electrică profil bandă, cu livrare în luna noiembrie, la un preț de 1.256 de lei/MWh, potrivit publicației E-nergia.ro. Această valoare reprezintă un nou record pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
90%
4.3m/s
58%
mie
14 °
J
15 °
vin
14 °
S
16 °
D
15 °

Niciun articol afișat