0 C
Paşcani
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Movila: LA MULTI ANI SMURD!

În 2005, fix în această perioadă, era emis Ordinul pentru completarea structurii Spitalului Sf. Spiridon cu Serviciul Mobil de Urgenţă-Reanimare, pe scurt, #SMURD.
În calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor am iniţiat prima întâlnire de lucru pentru SMURD, care a avut loc la Casa de Sănătate, unde au participat și cei care astăzi îşi identifică numele cu activitatea SMURD, prof. dr. Diana Cimpoeşu, dr. Vasile Cepoi şi Raed Arafat, coordonatorul DSU.
La emiterea acestui ordin, alături de specialiştii din domeniu, am pus şi eu umărul, lucru recunoscut şi astăzi de către reprezentanţii SMURD, cărora le mulțumesc și le datorez onoarea de a mă invita la evenimentele organizate pentru sărbătorirea anilor de activitate.
Este unul din cele mai importante proiecte pe care le-am iniţiat şi susţinut în toată cariera mea de om politic pentru că înfiinţarea SMURD la Iaşi înseamnă vieţi salvate, atât din Regiunea de Nord-Est cât și din Republica Moldova.
La mulţi ani, tuturor salvatorilor noştri!
La mulţi ani, SMURD!

Petru Movila – președinte PMP Iasi

Recomandări