Am inițiat, în 2010, legea care a introdus pentru prima dată în România ordinul de protecție și de restricție pentru victimele violenței domestice, tocmai pentru a salva vieți. La acel moment, România era ultima țară din Uniunea Europeană fără un astfel de instrument legal.
Astăzi, aproape 15 ani mai târziu, constat că sistemul nu reușește întotdeauna să prevină crimele anunțate. Toleranța față de agresori s-a transformat în complicitate socială.
În România încă se mai spune „bătaia e ruptă din rai”. Ani de zile s-a tăcut, s-a ascuns, s-a normalizat. În ultima perioadă, acest sentiment că violența e parte din viața de zi cu zi – mai ales în relațiile de familie – s-a amplificat. Și vedem consecințele.
Cazul revoltător al Teodorei Marcu – o tânără însărcinată, împușcată în plină stradă de fostul partener, în fața propriei fetițe – arată că, dincolo de legi, România are o problemă gravă de prevenție și intervenție.
Teodora ceruse protecție în 2021. Ordinul a fost emis, dar mecanismul s-a oprit acolo. Agresorul a continuat să o urmărească. În 2025, a ucis. Ce a lipsit? Monitorizare. Vocea statului de partea victimei, nu a agresorului.
Statul are obligația să intervină, nu să constate. Să protejeze, nu să regrete.
Cred că se impune perfectarea legii și adoptarea urgentă a următoarelor măsuri:
🔹 Menținerea ordinelor pe întreg teritoriul României, nu doar pe raza județelor
🔹 Extinderea duratei ordinelor în funcție de riscul real
🔹 Proceduri rapide și ferme în cazurile de hărțuire și violență
Poate trebuie să luăm în calcul și monitorizarea electronică obligatorie pentru agresorii cu ordin de protecție. E o discuție.
Gândurile mele se îndreaptă spre familia Teodorei. Dar adevărata compasiune înseamnă acțiune.
Petru Movilă – președinte PMP Iași