Mulți profesori din Iași resping boicotul de la începutul anului școlar 2025-2026. „Nu pot să intru în sala de clasă și să nu îmi fac meseria. Elevii nu au nicio vină”

Sindicatele din învățământ anunță boicotarea festivităților de deschidere a noului an școlar, dar și a activităților de predare începând din data de 9 septembrie. „Trebuie să ne gândim la copii, să luăm decizia cea mai bună pentru elevii noștri”, este răspunsul multor profesori ieșeni cu privire la inițiativa de a boicota anul școlar 2025-2026. Deși consideră incorecte măsurile prevăzute de Legea nr. 141/2025, unele cadre didactice din Iași declară că vor participa la toate activitățile și își vor susține orele, pentru a nu afecta copiii.

„Ziarul de Iași” a contactat mai mulți profesori și directori de școli din Iași pentru a afla situația din unitățile de învățământ și pentru a verifica dacă acțiunile anunțate de sindicatele din învățământul preuniversitar vor fi puse efectiv în practică.

Surse din școli spun că până în prezent tabelele trimise de sindicat nu au fost semnate. Un motiv de ezitare ține de plata salariilor: cadrele didactice se tem că nu vor fi plătiți pentru zilele de protest.

În același timp, sunt profesori ieșeni care consideră că miza boicotului nu este una reală la început de an școlar. Ei nu susțin boicotul, pe care îl văd ca fiind tardiv și lipsit de efecte concrete, mai ales că normele și încadrările sunt deja făcute. Mesajul comun este că elevii nu trebuie pedepsiți, în timp ce sindicatele sunt criticate pentru lipsa de strategie și alegerea unui moment nepotrivit. Chiar dacă problemele din sistem – precum norma de 20 de ore – sunt reale și resimțite de aceștia, profesorii spun că strategiile sindicatelor trebuie să fie mai bine gândite, fără a sacrifica interesul elevilor.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat