Municipiul Paşcani, weekend fără apă. Explicaţiile operatorului

 

O nouă avarie pe reţeaua de aducţiune a lăsat municipiul Paşcani fără apă, în weekendul trecut. Conducta din fibră de sticlă a cedat sub presiune, undeva în zona Hasnaseni, în apropiere de suburbia Sodomeni Paşcani, la o adâncime de peste 6 metri. Asta deşi investiţiile au fost realizate acum câţiva ani de zile din împrumuturi care încă nu au fost achitate. Operatorul ieşean a observat scăderea presiunii pe conducte, vineri seara, în jurul orei 17.00 dar avaria a fost depistata a doua zi dimineaţă, după o noapte de căutări. Reparaţiile s-au făcut cu dificultate in cursul zilei de sâmbătă din cauza adâncimii dar şi a condiţiilor grele de intervenţie, explica reprezentanţii regiei, dar apa la robinete a început să curgă de duminică dimineaţa.
În acesta perioada păşcănenilor au rămas fără apă. Operatorul susţine că rezerva care putea fi consumata a fost furnizată vineri seara timp de câteva ore şi sâmbătă dimineaţa. O bună parte din apa din rezervoare s-a scurs în pământ şi nu a mai ajuns în casele oamenilor din cauza pierderilor uriaşe de pe reţelele de distribuţie din oraş. Fiind presiune gravitaţională apa nu a ajuns la etajele superioare şi la cei de pe capătul reţelelor, în suburbii.
Interconectarea reţelelor de distribuţie ale Pascaniului cu cele care alimentează Iaşul, nu a fost utilă de această dată, pe motiv că avaria a avut loc înainte de joncţiune. Reprezentanţii Apa Vital susţin că municipiul nostru primeşte în fiecare zi apa din celelalte surse, deoarece debitul din râul Modova a scăzut, îngrijorător de mult.
Din aceste motive păşcăneni şi-au exprimat nemulţumirea mai ales pe reţelele de socializare. Majoritatea au reclamat faptul că nu au fost anunţaţ,i din timp, pentru a-şi face rezerve de apă.

Comunicatorul Apa Vital spune că avaria nu putea fi semnalata decât după producerea ei şi că astfel de anunţuri au fost postate pe reţelele de socializare şi pagina online a operatorului. Au fost trimise şi SMS -uri prin telefon, dar ele ar ajunge cu intarzaiere la destinatari, din cauza operatorului de comunicaţii spune Gheorghe Vlasie.

Astfel de probleme ar putea să apară, oricând, din cauza calităţii lucrărilor la nouă aducţiune cu apă, indiferent de operator şi cu fosta societate de apă şi canalizare ar fi fost mult mai rău spune comunicatorul ApaVital, din lipsa resurselor financiare şi materiale. Au mai fost şi până acum, înainte şi după delegarea serviciilor, dar unele nu au fost resimţite pentru că de acesta dată a putut fi folosite sursele de apă din interconectate.
Problema va putea fi rezolvată abia după ce vor fi reabilitate şi reţele de apă şi canalizare din Paşcani. Investiţiile ar urma să înceapă anul viitor din fonduri europene. După reabilitare, pierderile vor fi mult mai mici iar rezervele de apă ar ajunge chiar şi pentru o zi întreagă, atunci când sunt avarii.
Menţionăm că unii păşcăneni nu au avut apă nici în cursul zilei de vineri. Atunci a fost anunţată din timp întreruperea apei la unele blocuri pe străzile Cronicar Neculce, Eugen Stamate şi Ştefan cel Mare, în vederea conectării reţelelor noi.



PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
81 %
3kmh
100 %
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
12 °
mar
11 °

Niciun articol afișat