Municipiul Vatra Dornei intră în „scenariul roşu” până pe 1 ianuarie. Ce restricții se vor impune

CJSU Suceava a decis miercuri că municipiul staţiune Vatra Dornei intră din data de 18 decembrie în zona roşie de restricţii pentru o perioadă de 14 zile, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit 4 la mia de locuitori.

Staţiunea Vatra Dornei are în prezent o incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 de 4,05 la mia de locuitori cu focare şi de 3,38 la mie fără focare.

Măsurile, aplicabile până pe 31 decembrie ora 24,00, au în vedere ca funcţionarea restaurantelor şi a cafenelelor în interiorul clădirilor să fie interzisă, cu excepţia celor din hoteluri şi pensiuni, a căror activitate este permisă doar pentru persoanele cazate acolo.

Totodată, pot funcţiona terasele dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum şase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, iar barurile, cluburile, discotecile şi sălile de jocuri de noroc sunt închise.

CJSU a mai stabilit, miercuri, ridicarea restricţiilor suplimentare pentru comuna Poieni Solca, unde incidenţa a scăzut la 0,44 la mia de locuitori, precum şi intrarea în scenariul galben, pentru 14 zile, începând din 18 decembrie ora 00,00, a comunei Panaci, unde incidenţa a crescut la 2,68 la mie.

În scenariul galben, restaurantele în interior şi sălile de jocuri de noroc pot funcţiona la 30 la sută din capacitatea maximă.

Sursa Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
83 %
3.8kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat