Ne judecăm în loc să încasăm, redevenţa la apă. Ce spun consilierii locali -VIDEO

foto sedinta 1

Administraţia din Paşcani prefera să se judece cu ARSACIS decât să renunţe la pretenţia de a încasa „in totalitate” redevenţa pentru apă şi canalizare. Este vorba despre 1,8 milioane de lei pe an, până în 2026, atât cât este necesar pentru achitarea creditului de la Banca Europeană de Investiţii, contractat pentru reabilitarea aducţiunii de apă şi a staţiei de epurare.
Consilierii au votat, astăzi, cu 15 voturi pentru şi două abţineri, proiectul iniţiat de primarul Dumitru Pantazi- de respingere a plângerii prealabile formulate de ARSACIS împotriva hotărârii prin care a fost stabilită valoarea redevenţei.

Şedinţa a început cu o solicitare din partea opoziţiei. Consilierul Marius Pintilie a cerut edilului un raport în legătură cu şedinţele ARSACIS la care a participat.
Înainte de vot, mai mulţi consilieri din opoziţie au sanctionat activitatea asociaţiei judeţene şi a operatorului Apa Vital. Ioan Danu a criticat raportul juridic înaintat de secretarul Primăriei în timp Vasile Anton a concluzionat că Pascaniul ar fi păcălit de Apa Vital.
În acelaşi context consilierul Eugen Chiriac a cerut explicaţii în legătură cu ce beneficii ar avea municipalitatea de pe urmă asocierii la ARSACIS şi ce investiţii ar urma să fie făcute la Paşcani.
De asemenea Marius Pintilie a atras atenţia ca un proces pe tema redevenţei suspendă plata până la încheierea procesului şi ca Primăria va trebui să achite datoria de la bugetul local. În replică edilul municipiului a spus că şi până acum creditul a fost plătit tot din buget deoarece nici fostul operator nu a achitat redevenţa.
În loc de soluţii unul dintre consilieri a făcut apel la moralitate. El i-a invitat pe consilieri să îşi aducă aminte motivele pentru care au votat pentru delegarea serviciilor de apă şi canalizare.
În urma votului de astăzi ARSACIS a anunţat că va deschide acţiune în instanţă pentru anularea hotărârii prin care redevenţa a fost stabilită la valoare ratei anuale, nu în funcţie de cea a bunurilor date spre exploatare – aşa cum s-a procedat şi cu celelalte localităţi componente ale asociaţiei. Directorul tehnic al asociaţiei crede că s-a ajuns în această situaţie deoarece conducerea Pascaniului a încercat să impună o nouă varianta de plată, în detrimentul celorlalte localităţi şi ele nu au fost de acord.
Menţionăm că în momentul de faţă Apa Vital are de achitat 1 milion de lei redevenţa facturată deja după regulile aplicabile tuturor localităţilor din asociaţie. Calcularea datoriei care curge începând din vara anului va fi suspendată până când judecătorii vor da o hotărâre definitivă în acest dosar. Dacă demersul asociaţiei era aprobat atunci hotărârea contestată urma să fie anulată iar Pascaniul să încaseze până într-un milion de lei pe an, redevenţa la apă şi canalizare.

PULSUL ZILEI

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii!

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii! Legea românească prevede că dezbaterea succesiunii nu este gratuită, fiind recomandat să fie efectuată în...

Guvernul menține prețul plafonat la gaze

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial ordonanța care stabilește prețul gazelor pentru populație în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Prețul maxim plafonat rămâne de 0,31 lei pe kWh, iar componenta de furnizare nu poate depăși 15...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, țineți minte o localitate: Bojila, Mădârjac, județul Iași! Este locul în care indolența s-a întâlnit cu incompetența...

Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, țineți minte o localitate: Bojila, Mădârjac, județul Iași! Este locul în care indolența s-a întâlnit cu incompetența și s-au întâmplat tragedii! Ați fost primar și președinte de Consiliu Județean. Câte vieți s-au pierdut în comunitățile...

Unde și cu cât apare Iașul în proiectul Legii bugetului de stat pe 2026? Guvernul l-a pus aseară în dezbatere publică

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este, de ieri, afișat public pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor, pentru etapa dezbaterii publice. Dacă aveți timp să îl răsfoiți, e bine de știut că „propunerile, sugestiile şi opiniile...

Povestea încâlcită a doi traficanți de droguri pe relația Paris – Târgu Frumos

Procurorii se chinuie să trimită după gratii doi traficanți de droguri din Târgu Frumos, deși ambii și-au recunoscut vina. În primă instanță, amândoi au fost condamnați cu executare. În apel însă, avocatul unuia a reușit să obțină rejudecarea cazului....

Apropierea autostrăzilor A7 și A8 de Iași schimbă harta regională a logisticii românești. Moldova, de la hub emergent la destinație importantă de investiții

Potrivit unei analize realizată de construct-intelligence.ro, piața națională de depozite a atins recorduri istorice în 2025, cu 1,27 milioane de metri pătrați închiriați. Iașul și Regiunea Nord-Est câștigă teren în această ecuație, susținute de o infrastructură în dezvoltare, de...

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...
Paşcani
cer fragmentat
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
54 %
2.2kmh
69 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
11 °
D
11 °

Niciun articol afișat