Negocierile privind revizuirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost finalizate, iar principalul rezultat este menținerea integrală a fondurilor nerambursabile și obținerea unor finanțări suplimentare destinate proiectelor aflate în implementare.
„Finalizarea negocierilor pentru revizuirea PNRR confirmă că România își menține angajamentele și capacitatea de a valorifica fiecare oportunitate de finanțare europeană. Am reușit să securizăm integral componenta de grant și să obținem finanțări suplimentare care vor susține proiecte critice în sănătate, infrastructură și energie. Acest rezultat este rodul unei munci intense și al unei colaborări strânse cu toate instituțiile implicate, pentru a proteja și consolida interesele României”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Necesitatea renegocierii PNRR a apărut în urma evaluărilor făcute de Comisia Europeană pe parcursul anului 2024. Reprezentanții europeni au semnalat întârzieri în implementarea unor investiții, iar unele dintre acestea au fost considerate cu risc major.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a intervenit, propunând înlocuirea proiectelor problematice cu altele mai sigure și ajustarea costurilor în raport cu inflația și evoluția pieței construcțiilor.
Procesul de renegociere nu a fost unul simplu. De la primele discuții purtate la Bruxelles, în cadrul reuniunii RRF Expert Group, până la întâlnirile tehnice trilaterale cu Comisia Europeană și ministerele de linie, echipa MIPE a susținut fiecare investiție cu analize și documente justificative. Discuțiile s-au intensificat la începutul lunii iulie, când, la București, a avut loc o rundă de consultări la nivel înalt, la care au participat și Ministerul Finanțelor, precum și Banca de Investiții și Dezvoltare.