back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Nelu Tătaru: 10.000 de persoane infectate până la 1 iunie. Când va scădea numărul cazurilor noi

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, estimează că, până la 1 iunie, România va ajunge la 10.000 de cazuri de coronavirus, iar odată cu a doua jumătate a lunii maise aşteaptă la o scădere progresivă a numărului de cazuri noi.

”Este un număr care poate fi modificat agresiv de nerespectarea anumitor condiţii”, spune Ministrul Sănătăţii.

”Noi trebuie să ne gândim la un vârf care merge până la 10.000 de cazuri adunate de la începutul pandemiei până la 1 iunie, urmând ca, odată cu a doua jumătate a lunii mai să vedem o scădere progresivă a numărului de cazuri noi, iar cazurile vindecate să crească. În acest context, ne gândim ca după 1 iunie să mergem pănă în 12.000- 13.000 de cazuri, dar este un număr care poate fi modificat agresiv de nerespectarea anumitor condiţii”, a declarat Nelu Tătaru, sâmbătă seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Acesta a spus că numărul îmbolnăvirilor depinde de respectarea măsurulor de către populaţie, de numărul de români care vin în ţară de sărbători, dar şi de pregătirea sistemului medical.

Continuarea pe Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat