Nicio instituţie nu este interesată de gărzile false ale „Super-doctorului“ din Pașcani

Un caz flagrant şi evident de fals în acte, totul pentru fraudarea banilor unui sistem sanitar şi aşa jalnic, nu pare a interesa nicio instituţie. „Ziarul de Iaşi“ a relatat ieri că, în timp ce a făcut accident în zona Târgu Frumos, directorul Spitalului Municipal Paşcani figura ca fiind de gardă în unitate.

De altfel, „Ziarul de Iaşi“ a ridicat suspiciuni încă de săptămâna trecută asupra numărului uriaş de gărzi pentru care ridică bani frumoşi medicul Costică Pânzaru: o gardă la fiecare două zile, lucru apreciat ca imposibil de către colegi de-ai săi din Iaşi.

Cu aceste gărzi, directorul îşi rotunjeşte venitul, care se ridică astfel la aproape 16.000 de lei pe lună. DSP Iaşi spune că nu e treaba sa acest fals, ci a Primăriei Paşcani. Aceasta din urmă nu a manifestat însă vreun interes pentru faptul că e păgubită.

În ciuda accidentului ce putea avea urmări tragice, medicul Pânzaru nu s-a aflat în pericol vital, fiind în stare stabilă şi conştient.
Autorităţile sanitare şi locale nu au cerut niciun fel de explicaţii în cazul doctorului Costică Pânzaru pentru „dispariţia“ din spital în timp gărzii şi „teleportarea“ acestuia pe DN 28A, care lea­gă Târgu Frumos de Paşcani.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi (DSP), instituţia care coordonează activitatea spitalelor din judeţ, şi Consiliul Local Paşcani, in­stituţia în subordinea căruia se află Spitalul Municipal Paşcani, nu au început nicio anchetă în cazul Pânzaru, şi nici nu arată că au intenţii în acest sens.

În timp ce şefii acestor instituţii nu au numit comisii de anchetă, la nivelul spitalului pe care ginecologul îl reprezintă, lucrurile ar trebui să fie mai simple: Cos­tică Pânzaru, managerul Spitalului Mu­nicipal Paşcani, trebui să-l ancheteze pe dr. Costică Pânzaru, medic primar obs­tetrică-ginecologie, pentru lipsa din spital în timpul gărzii. Un cerc vicios, din care cel care pierde este contribuabilul, care e fraudat, şi bolnavul grav care vine la spital şi nu-l găseşte pe medic, deşi acesta ia bani, deloc puţini, să stea la datorie.

 

CONTINUARE PE  ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Doi elevi de la Liceul Teoretic Miron Pașcani în finala competiției naționale Solve for Tomorrow, organizată de Samsung

Doi elevi de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani au ajuns în finala competiției naționale Solve for Tomorrow, organizată de Samsung, după ce proiectul lor a fost selectat printre cele mai bune din țară. Este vorba despre Robert-Andrei Constantin...

Testări gratuite pentru trei tipuri de cancer, în județul Iași

Institutul Regional de Oncologie Iași anunță lansarea a trei programe de screening gratuit pentru depistarea precoce a unor tipuri de cancer, dedicate persoanelor vulnerabile din punct de vedere socio-economic sau medical. Proiectele vor fi derulate pe parcursul a trei ani...

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în sărbătoare. Spectacol aniversar vineri la Casa de Cultură

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani este, în aceste zile, în sărbătoare. Instituția marchează 26 de ani de când poartă titulatura de liceu, printr-o serie de activități dedicate elevilor și profesorilor. Manifestările au început cu festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, dar...

Aleșii locali din Târgu Frumos marchează 8 Martie cu flori pentru femei

Gest frumos din partea administrației locale din orașul Târgu Frumos. Cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, aleșii locali ar urma să meargă pe străzile din oraș pentru a le oferi flori sărbătorilor zilei. Un proiect de...

Asociația „Teofil cel Milostiv” a Protopopiatului Pașcani continuă sprijinul pentru familiile nevoiașe prin colecte de alimente

O nouă acțiune de solidaritate este pregătită la Pașcani, înainte de sărbătorile pascale. Protopopiatul Pașcani, prin voluntarii Asociației „Teofil cel Milostiv”, în parteneriat cu Banca pentru Alimente Roman, organizează o colectă de produse pentru persoanele cu venituri modeste sau...

Șmecherii cu taxa de salubritate la Pașcani? Un om de afaceri solicită clarificări Consiliului Local

Oamenii de afaceri din Pașcani au început să nu mai achite salubritatea. Unii au deschis deja acțiuni în instanță pentru anularea ei, alții solicită clarificări în legislativul local. Spre exemplu, în cursul zilei de 3 martie a.c., consilierii au primit...

Mobilitate Erasmus+ la Liceul Tehnologic Economic ,,Nicolae Iorga”, Pașcani

C.P. În perioada 16–20 februarie 2026, un grup  elevi de la Liceul Tehnologic Economic ,,Nicolae Iorga" din  Pașcani a participat la o mobilitate în Franța, în cadrul proiectului Erasmus+, Educație școlară, anul II de acreditare , KA121-SCH-000320009. Grupul format...

Experiență educațională europeană prin Erasmus+ pentru elevii și profesorii Liceului Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga”, Pașcani

Experiență educațională europeană prin Erasmus+ pentru elevii și       profesorii Liceului Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga”, Pașcani Perioada 16 - 20 februarie 2026 a reprezentat pentru unsprezece elevi și doi profesori însoțitori de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” din Pașcani, participanți...

Raportul Curții de Conturi privind concursurile și salariile de la Spitalul de Urgență Pașcani

  Curtea de Conturi Iași a publicat raportul de audit privind organizarea concursurilor si salarizarea de la Spitalul de Urgență din pașcani. Auditul a fost fost făcut pe parcursul anului 2025. RAPORT CC - SPITALUL URGENTE PASCANI

64% din amenzile pașcănenilor nu sunt încasate. Restanțe de peste 5,5 mil. lei

Municipiul Pașcani are de încasat 15.580 de amenzi restante de la 3.185 de persoane, în valoare totală de peste 5,5 milioane de lei. Suma reprezintă peste jumătate din contravaloarea amenzilor date de instituțiile statului unor pașcăneni în ultimii cinci...
Paşcani
cer fragmentat
2.6 ° C
2.6 °
2.6 °
89 %
0.7kmh
74 %
mie
13 °
J
12 °
vin
8 °
S
9 °
D
8 °

Niciun articol afișat