Noi medicamente pe lista de compensare

Toate medicamentele evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului vor fi introduse pe lista de compensate, în mod continuu, a declarat sâmbătă, la Oradea, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

”Toate medicamentele care au fost evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului, indiferent cum s-a numit acel medicament, va fi introdus pe lista de compensate. Şi acesta va fi un proces continuu. Noi am spus că în primul trimestru introducem medicamente noi, dar aceasta va fi repetată ori de câte ori va fi nevoie, ori de câte ori vor fi medicamente care au fost evaluate deja de Agenţia Naţională a Medicamentului. Pe site, în transparenţă decizională, se va găsi de săptămâna viitoare actul normativ prin care introducem noi medicamente pe lista de compensate. Sunt în jur de 16 molecule noi, care sunt deja evaluate, pentru cancer, pentru boli hepatice, boli cardiovasculare’, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă, citează Agerpres.

El a menţionat că reducerea preţurilor la medicamente este prevăzută într-o singură tranşă. ‘Ordinul privind reducerea preţului la medicamente este pe site, la transparenţă decizională, deja firmele au cerut consultări publice pe această temă. Nu vă ascund faptul că am avut discuţii cu ei înainte, pentru că nu este interesul guvernului să ieftinim medicamentele şi să dispară de pe piaţă sau să se plece la export paralel. Continuăm discuţia şi încercăm să găsim cea mai bună cale ca această ieftinire să nu se repercuteze negativ asupra pacienţilor’, a mai spus Bodog.

Ministrul a precizat că, prin scăderea preţurilor la medicamente, producătorii ar avea, într-o oarecare măsură, de suferit, dar pe de altă parte, nu le-ar fi afectate afacerile, deoarece, în acelaşi timp, se introduc medicamente noi pe lista de compensate.

‘Ei au obligaţia, timp de un an, să asigure necesarul naţional de medicamente. Mă voi asigura prin măsuri legale că acest lucru se va întâmpla. Voi solicita ca producătorii care doresc să se retragă de pe piaţă să facă în scris acest lucru pentru ca Unifarm-ul să găsească medicamente generice sau înlocuitoare pentru cele care ar urma să se retragă de piaţă’, a spus ministrul.

PULSUL ZILEI

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...
Paşcani
nori împrăștiați
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
42 %
5.9kmh
40 %
mar
9 °
mie
15 °
J
13 °
vin
14 °
S
12 °

Niciun articol afișat