Noi programe pentru românii, ce vor contribui substanțial la protejarea mediului înconjurător

C.P. PSD IASI

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în dezbatere publică două noi inițiative: Ghidul pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice”  și Ghidul pentru Programul „Rabla Tractoare”.

Prin aceste două proiecte venim în sprijinul românilor care sunt deschiși în fața inovării și vor să își instaleze panouri fotovoltaice, contribuind la protejarea mediului înconjurător și reducerea poluării. Vestea bună este că anul acesta suma pentru fiecare beneficiar crește de la 20.000 de lei, la 30.000 de lei. Totodată, venim în sprijinul fermierilor și extindem programul Rabla la tractoare, astfel încât să modernizăm sectorul agricol și să avem grijă, concomitent, de planetă. Este îmbucurător că toate programele implementate de Ministerul Mediului s-au dovedit a fi de succes, cetățenii fiind deschiși în fața unei schimbări care să le facă bine și lor, dar și naturii înconjurătoare”, a declarat Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

Calendar estimativ pentru înscrierea instalatorilor noi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice:

6 septembrie – 13 septembrie: Înscrierea instalatorilor;

16 septembrie – 20 septembrie: Evaluarea dosarelor de validare;

23 septembrie – 27 septembrie: Transmiterea clarificărilor;

30 septembrie – 2 octombrie: Evaluarea clarificărilor;

3 octombrie – 17 octombrie: Contractare;

18 octombrie – 24 octombrie: Prezentarea garanției;

25 octombrie – 31 octombrie: Verificare garanție + solicitare clarificări;

1 noiembrie: Publicarea listei instalatorilor validați.

 

 

Calendar estimativ pentru înscrierea beneficiarilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice:

27 septembrie: Regiunea Nord-Vest;

30 septembrie: Regiunea Centru;

1 octombrie: Regiunea Nord-Est;

2 octombrie: Regiunea Sud-Est;

3 octombrie: Regiunea Sud;

4 octombrie: Regiunea București-Ilfov;

7 octombrie: Regiunea Sud-Vest Oltenia;

8 octombrie: Regiunea Vest;

9 octombrie: Unități de cult.

Cele două ghiduri pot fi consultate pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectele urmează să fie implementate de Administrația Fondului de Mediu, structură aflată în subordinea ministerului de resort.

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat