Noi reguli pentru cei care vor permis de conducere. Cine a luat „sala“ poate da „traseul“ timp de un an, de mai multe ori

Veşti bune pentru viitorii şoferi! Potrivit unui proiect de lege, aflat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu privire la schimbarea procedurii de examinare a viitorilor conducători auto, promovarea „probei teoretice (calificativul „admis”) permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică“.

Momentan, dacă un candidat ia sala dar pică la traseu este nevoit să repete ambele probe .„Lucrurile sunt simple. Până acum, dacă dădeai proba teoretică şi o luai, dar picai la traseu, trebuia să o iei mereu de la capăt, atât cu proba teoretică, cât şi cu cea practică. În acest proiect, aflat pe transparenţă decizională, o modificare importantă este cea care se referă la faptul că dacă ai luat „sala“ poţi să dai proba „traseul“ timp de un an. Bine, respectând anumite cerinţe“, au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul Direcţiei Înmatriculări Permise. Mopediştii, salvaţi de cursul de legislaţie absolvit anterior datei de 19 ianuarie 2013! O altă modificare propusă îi vizează pe conducătorii de mopede (AM). Astfel, dacă aceştia fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor, se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi.

Permis de conducere pentru mopedişti, obligatoriu din ianuarie 2013 Reamintim că din 19 ianuarie 2013 Legislaţia Rutieră a fost schimbată, fiind introdus permisul de conducere obligatoriu pentru conducătorii de mopede. Cu toate acestea, autorităţile nu au întocmit nici până acum metodologia de desfăşurare a examenului pentru mopede, iar instructorii şcolilor auto nu ştiu ce anume să îi înveţe.

Continuare pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an. În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele...

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii au dat amenzi de aproape 140.000 de lei

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii de la DSVSA Iasi au verificat numeroase locații. În urma controalelor, ce au avut loc până pe 4 aprilie, au fost găsite multe nereguli și...

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...
Paşcani
cer fragmentat
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
51 %
7.7kmh
74 %
mar
12 °
mie
7 °
J
6 °
vin
5 °
S
9 °

Niciun articol afișat