back to top
vineri, februarie 13, 2026
5 C
Paşcani

Noile reguli anunțate de Biserica Ortodoxa Romana după redeschiderea lăcașurilor de cult

Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu autoritățile de stat competente, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul locaşurilor de cult:

I. Accesul credincioşilor în locașurile de cult

1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.

3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești, care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

4. Locașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfă­șoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la ­părăsirea ei.

6. Persoanele având COVID-19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau al internetului (on-line). Spovedirea şi împărtășirea acestor persoane se vor face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

7. De asemenea, nu se permite accesul în locașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

8. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

9. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

10. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patri­arhală la posturile TRINITAS TV şi Radio ­TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

II. Folosirea spațiului liturgic

11. La intrarea şi ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

12. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, locașul de cult urmează a fi bine aerisit.

13. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

14. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

15. La pangarul bisericii va sta o singură persoană, care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas, cu o deschizătură la partea inferioară.

16. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.

III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

17. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăța înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

18. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi a celor din jur. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Cancelaria Sfântului Sinod
17 iunie 2020

PULSUL ZILEI

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! Premierul României trebuie să se gândească la toți românii, nu doar la ce mai taie. Nu poți risca un colaps în sănătate, în educație doar pentru a mai...

Burse școlare februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursa de merit pentru luna ianuarie și 232 de lei bursa tehnologică, pe 20 februarie

Plata burselor școlare în februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursele de merit și 232 de lei bursele tehnologice, potrivit unui calcul de la școli și inspectoratele școlare județene consultat de Edupedu.ro. Bursa socială are valoare fixă de...

O nouă materie opțională se introduce în școlile din România din anul școlar următor, la clasele a V-a și a VI-a

O nouă materie opțională va fi introdusă din anul școlar următor la clasele a V-a și a VI-a. La ”Ora cu și pentru animale” copiii vor învăța cum să îngrijească necuvântătoarele, să le înțeleagă comportamentul și să dezvolte empatie...

Cine sunt frații Pavăl care vor cumpăra Carrefour. Sunt în topul celor mai bogați români, potrivit Forbes

Carrefour pleacă din România iar rețeaua sa de aproape 500 de magazine ar putea ajunge în mâinile fraților Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman. Grupul francez a anunțat vânzarea operațiunilor locale către Pavăl Holding, într-o tranzacție evaluată la peste 800...

Anunțul meteorologilor: Cât de cald va fi în prima parte a lunii martie

Luna martie va începe cu temperaturi mai mari decât media specifică perioadei, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de ANM. Săptămâna 09.02.2026 – 16.02.2026 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul...

Câte zile de concediu îți poate da medicul de familie în 2026? Află acum

Te-ai întrebat câte zile de concediu medical poți obține de la medicul de familie? Află acum ce spune legea! Vei fi surprins să afli că există o limită anuală și cum se împart zilele. Ce faci în situația în care...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
6.1 °
92 %
1.9kmh
100 %
vin
6 °
S
11 °
D
6 °
lun
1 °
mar
1 °

Niciun articol afișat