Noua legislație pe energie electrică și gaze – apă de ploaie pentru consumatori: Cresc marjele de profit pentru companii / Facturile la gaze ar putea scădea puțin, dar nu și la electricitate

​Ministerul Energiei vrea să modifice legislația privind schema de plafonare-compensare a prețurilor la electricitate și gaze, sub pretextul unei dereglementări treptate, prin eliberarea unor cantități pe piața liberă, și a reducerii costurilor care să ducă la facturi mai mici în cazul consumatorilor finali. În realitate, piața va fi ținută în continuare sub controlul statului, chiar cu un an în plus, iar în ceea ce privește facturile finale, acestea nu vor ajunge la nivelul de dinaintea crizei energetice, chiar dacă prețurile de pe piețele europene au scăzut foarte mult.

Pentru electricitate, furnizorii și reprezentanții Ministerului Energiei susțin, la unison, că facturile nu pot scădea sub plafoanele de 0,68 lei/ Kwh și 0.80 lei / Kwh care sunt acum. Înainte de criza energetică, în ianuarie 2021 puteau fi încheiate contracte pe un an cu până ăn 0,6 lei / kwh.

CONTEXT

  • Modificarea OUG 27/2022 schema de plafonare-compensare este necesară în condițiile în care criza energetică a trecut, iar prețurile de pe piețele europene au scăzut foarte mult față de recordurile din 2022, când a fost elaborată această legislație, ajungând să fie cu peste 90% mai mici. Practic, nivelurile actuale de plafonare sunt prea ridicate pentru cât de mult au scăzut prețurile.
  • Prevederile OUG 27/2022 sunt valabile până în martie 2025 și au avut menirea de a ține piața energetică sub control, pe întreaga linie, de la producător până la consumator.
  • Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a OUG 27/2022, dar fără a produce schimbări semnificative.
  • Foarte pe scurt, proiectul prevede o reducere, de la 1 aprilie, a prețurilor cu care sunt obligați producătorii de electricitate și gaze să vândă, cresc marjele de profit la furnizare, crește cu un an, până în martie 2026, perioada de aplicare a plafoanelor la consumatorul final.

Cum poate arăta un proiect de care se ocupă un fost reprezentant al furnizorilor până acum două luni

La gazele naturale ar putea fi o scădere în factură începând din aprilie 2024, au afirmat, marți, în cadrul unei conferințe, reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Aceștia spun că nu pot estima nivelul reducerilor, dar sigur va fi o scădere.

Continuarea pe HotNews

PULSUL ZILEI

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
78 %
10.1kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat