back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-0.1 C
Paşcani

Noul contract cadru în Sănătate – De la 1 iulie beneficiem de mai multe servicii medicale decontate de stat. Lista celor mai importante

Noul contract-cadru va intra în vigoare de la începutul lunii viitoare şi vor fi noi condiţii de acordare a asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate. 360medical.ro a făcut o trecere în revistă a principalelor modificări aduse de documentul care a fost aprobat de Guvern şi a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, în analiza efectuată de publicaţia cu specific medical se remarcă faptul că au fost introduse noi servicii diagnostice şi terapeutice care vor fi decontate. Astfel, femeile simptomatice sau care planifică o sarcină vor beneficia de recultarea gratuită a probelor biologice pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau.

Pacienţii vor beneficia şi de efectuarea testului Frax, folosit pentru a calcula riscul de ruptură la cei cu osteoporoză. Au fost introduse pe lista de tratamente decontabile şi efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor şi a luxaţiilor, spălătura gastrică – toate direct prin trimitere de la medicul de familie, fără consultul unui specialist, dacă nu se impune.

„Medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum şi rezultatul analizelor/investigaţiilor paraclinice, pentru comunicarea rapidă a informaţiilor necesare tratării pacienţilor”, au precizat cei de la 360medica.ro.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pacienţii care prezint anumite afecţiuni se pot prezenta acum direct la mediul de specialitate, fără trimitere de la medicul de familie, şi fără a plăti astfel consultaţia.

Lista de boli a fost extinsă pentru a include şi hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar şi secundar al pielii şi mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze şi tetrapareze indiferent de etiologie.

Acum se pot efectua gratuit, direct la medicul specialist, proceduri precum tomografia în coerenţă optică, extracţia dispozitivului intrauterin, imunoterapie specifică cu vaccinuri alergenice standardizate, puncţia mamară ghidată ecografic, cât şi toate serviciile acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

CONTINUARE PE ZDI.RO

PULSUL ZILEI

Spectacol cu sala plină la Târgu Frumos, în apropierea zilei de Dragobete – VIDEO

Sala de spectacole de la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos a fost plină de spectatori, vineri seară, 20 februarie, la concertul folcloric organizat cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Membrii Ansamblului Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași...

Sprijinul de 50 lei/lună pentru energie electrică, prelungit până la finalul lui 2026: câți români beneficiază

Măsura de compensare pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la 31 decembrie 2026, anunță Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Până în prezent, aproape 725.000 de cereri au fost validate dintr-un total de peste un milion...

Joburi sigure în România: Cele mai căutate locuri de muncă pe care inteligența artificială nu le poate înlocui, potrivit specialiștilor

Pe măsură ce inteligența artificială și automatizarea își fac tot mai simțită prezența pe piața muncii, multe meserii tradiționale par amenințate. Realitatea însă arată o altă fațetă: în sectoare precum construcțiile, ospitalitatea, serviciile sau mentenanța, lipsa de personal calificat...

Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Pensiile ar fi trebuit indexate încă de luna trecută, dar guvernanții au renunțat la această măsură din cauza cheltuielilor și-așa foarte mari, care au majorat substanțial deficitul bugetar. Însă ministrul Muncii, Florin Manole a afirmat recent că indexarea pensiilor...

Elevii din Iași revin la cursuri pe 23 februarie: se încheie vacanța de schi și începe modulul 4

Vacanța mobilă, cunoscută drept vacanța de schi, se încheie duminică, 22 februarie. Elevii din județul Iași revin la școală luni, 23 februarie, odată cu începerea modulului 4 de studiu. După șase săptămâni de școală, elevii vor intra în vacanța de...

Luni începe Postul Paștelui: credincioșii sunt îndemnați să practice iertarea, milostenia, cumpătarea și faptele bune

Credincioșii ortodocși intră, începând de luni, în Postul Paștelui, considerat cel mai lung și mai aspru post din cursul anului bisericesc. Această perioadă de pregătire spirituală precede sărbătoarea Învierii Domnului și durează 40 de zile, la care se adaugă...

Procurorii pășcănenii, anchetă în trei județe într-un dosar de contrabandă. Un bărbat a fost arestat

BĂRBAT ARESTAT 30 DE ZILE, PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE La data de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Suceava...

Noi reguli pentru cei care stau la bloc! De ce trebuie să ții cont

Mulți locatari se întreabă dacă pot instala sisteme fotovoltaice pe spațiile exterioare ale apartamentelor, însă legislația românească nu oferă indicații clare. În timp ce regulile permit montarea pe acoperișurile caselor sau pe terenul proprietății, balcoanele implică norme suplimentare din...

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...
Paşcani
cer acoperit de nori
0.4 ° C
0.4 °
0.4 °
68 %
3.4kmh
100 %
S
0 °
D
4 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
3 °

Niciun articol afișat