Noul mers al trenurilor. Principalele modificari care includ Pascaniul

De duminica, intra in vigoare, noul mers al trenurilor, care va fi valabil pana pe data de 14 decembrie 2019. Zilnic, peste 1.200 de trenuri vor circula in toata tara. Si in ceea ce privesc rutele ce includ municipiul Pascani sunt cateva modificari, transmise de responsabili.

Principalele diferente intre mers tren 2017-2018  si planul de mers 2018-2019:

  1. Planul de mers 2017 – 2018 a fost proiectat pentru a se putea introduce mers de tren cadentat (la interval de o ora) la trenurile regio pe sectiile Iasi – Pascani; Bacau – Pascani; Pascani – Suceava.

Datorita constrangerilor legate de parcul de material rulant, dar si a celor legate de necesarul de personal, mersul de tren cadentat nu a fost introdus. S-a circulat dupa un mers redus la aproximtiv acelasi volum de trenuri ca si la mersul anterior, prin aplicarea de modificari si anulari de trenuri din cele proiectate pentru cadenta.

2. Practic la planul de mers de tren 2018-2019 se revine la trenurile existente inainte de mersul de tren cadentat, adica la trenurile din planul de mers 2016-2017. Din ultimul plan de mers se mentin cateva modificari introduse astfel:

  1. Se mentine in circulatie trenul 5568 Suceava Nord – Botosani (nu necesita material rulant in plus fata de cel existent)
  2. In relatia Pascani – Targu Neamt vor circula 4 trenuri, dintre care trenul Regio 5525 este format din vagoane directe in relatia Iasi – Targu Neamt ( grup de vagoane detasate in statia Pascani de la tren R 5422).
    1. In relatia Targu Neamt – Pascani vor circula 3 trenuri.
    2. Se mentine in circulatie tren R5524 Targu Neamt – Iasi.
  3. Pentru relatia Iasi – Ungheni Prut se mentin anulate trenurile 6509 si 6510, insa trenul 6507 circula pe o trasa noua, cu circa 90 minute mai tarziu (apropiat de trasa trenului 6509 anulat).

Pe relatia Suceava -Dornesti – Putna s-au introdus in circulatie 2 perechi de trenuri cu un orar de circulatie conceput pentru a deservi navetistii in zilele de luni pana vineri si un alt orar in zilele de sambata si duminica, pentru a deservi turistii si populatia locala care doresc sa ajunga in zona turistica Putna. Incepand cu 1 ianuarie 2019 se mai introduce in circulatie o perehe de trenuri in relatia Suceava – Putna si retur.

Potrivit Mediafax, trenurile zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi.

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
76 %
7.5kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat