Nu a acordat prioritate pietonilor şi a rămas fără carnet auto

Ghinion pentru un bărbat din comuna Stolniceni Prăjescu. Pentru că nu a respectat regulile de circulaţie a fost surprins şi amendat de către agenţii de poliţie. Fapta s-a petrecut pe o stradă din Iaşi. Acum, şoferul e pieton pentru următoarele 30 de zile.

Peste o sută de sancţiuni au fost date ieri şoferilor şi pietonilor care nu au respectat regulile şi indicatoarele de circulaţie. Astfel, pietoni indisciplinaţi amendaţi au fost în număr de 38 şi şoferi – 67, iar valoarea amenzilor a fost de peste 16 mii de lei.

Mai mult, din cele 15 permise auto reţinute, unul aparţine lui H. Costel, în vârstă de 40 ani, din comuna Stolniceni Prăjescu, judeţ Iaşi, care a condus un autoturism pe şoseaua Păcurari, iar la trecerea de pietoni din dreptul „Fidelia Casa” nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajat în traversarea străzii regulamentar. A fost sancţionat conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 cu suma de 420 lei şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile

Acţiunea pe linia prevenirii accidentelor rutiere a avut loc pe parcursul zilei de ieri, 14 septembrie şi a fost organizată de poliţiştii de la Biroul Rutier din Iaşi în tot judeţul.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
nori împrăștiați
3.1 ° C
3.1 °
3.1 °
86 %
1.7kmh
36 %
D
13 °
lun
12 °
mar
12 °
mie
10 °
J
6 °

Niciun articol afișat