Nu mai credeţi în zvonuri! Delphi Iaşi nu intenţionează să deschidă o unitate de producţie la Paşcani

Una dintre cele mai mari manipulări, pe reţelele de socializare şi nu doar, privind blocarea unor investiţii la Paşcani a stârnit reacţii numeroase în rândul cetăţenilor.

Este vorba despre o presupusă unitate de producţie care ar fi urmat să fie deschisă pe locaţia fostei societăţi Retrom Paşcani de către Delphi Iaşi. Investiţia este aşteptată de câţiva ani de zile mai ales de cei care fac naveta cu autobuzele la Iaşi pentru a lucra la aceeaşi firmă.

Zvonurile au fost alimentate cel mai probabil de o parte din cei care s-au ocupat de recrutarea forţei de muncă. Conform unor muncitori, înainte de semnarea contractelor li s-a promis că se vor întoarce la Paşcani cu locul de muncă într-o secţie nouă care urma să fie construită. Cum investiţia nu a fost făcută, au urmat şi explicaţiile.

Tot din vorba în vorbă, oamenii au înţeles că administratia locală ar fi blocat construirea fabricii pentru a proteja unii afacerişti locali. De-a lungul timpului zvonul s-a transformat în certitudini, pentru unii, pe reţelele de socializare, şi a ajuns chiar pe agenda publică a unor politicieni.

Reporterii BIT TV au fost solicitaţi să clarifice acesta situaţie. Din răspunsul reprezentanţilor companiei Delphi Techologies reiese că totul a fost o închipuire, o informaţie falsă alimentată pentru a stârni şi a exploata reacţiile negative ale cetăţenilor.

Investitorii americani nu au intenţionat şi nici nu intenţionează să deschidă noi unităţi de producţie în regiune şi nici nu au purtat discuţii cu autorităţile locale.
Iată răspunsul trimis pe adresa redacţiei noastre:

“Compania Delphi Technologies nu intenţionează să deschidă noi unităţi de producţie în regiune. Amplasamentul local al fabricii Delphi Technologies Iaşi ne oferă posibilitatea să implementăm noi linii de producţie dacă este necesar. Compania a beneficiat încă de la începutul investiţiei de sprijinul autorităţilor locale şi regionale. Nu au existat discuţii cu autorităţile din Paşcani despre planuri de expansiune”, precizează Jaume Roquet, Director General fabrica Delphi Technologies Iaşi.

Menţionăm că În România, Delphi Technologies deține o unitate de producție, în Iași. Aici, sunt fabricate pompe de înaltă presiune (benzină/motorină) și injectoare pentru industria auto.

PULSUL ZILEI

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an. În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele...

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii au dat amenzi de aproape 140.000 de lei

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii de la DSVSA Iasi au verificat numeroase locații. În urma controalelor, ce au avut loc până pe 4 aprilie, au fost găsite multe nereguli și...

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
44 %
8.1kmh
93 %
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °
vin
5 °
S
9 °

Niciun articol afișat