Nu s-a votat deși a fost propus ca președinte de ședință

Legislativul pășcănean va avea un nou președinte de ședință pentru următoarele trei luni de zile. Este vorba despre Mihai Vârlan de la PNL. El a fost propus și susținut prin vot de colegii de partid.

Tot el a fost desemnat prin vot să conducă și ședința consiliului local din 23 iulie a.c., în locul consilierei Monica Pleșcan, care a lipsit din sala de ședințe.

Decizia i-a nemulțumit pe consilierii din opoziție. Sorin Olariu a atras atenția că președinția Consiliului Local ar trebui să fie asigurată prin rotație de la toate formațiunile politice, nu doar de la PNL, și l-a acuzat pe primarul Marius Pintilie că nu ar fi capabil să înțeleagă această situație.

Consilierii PSD l-au propus pe Ciprian Pintilie de la PSD, dar nici măcar acesta nu s-a votat, ci s-a abținut. Întrebat de colegi de ce a procedat așa, consilierul pășcănean nu a știut să răspundă.

FOTO: Ciprian Pintilie și Mihai Vârlan

În schimb, primarul Marius Pintilie i-a sărit în apărare și a spus că dacă liberalii l-ar fi votat în funcția de președinte de ședință, atunci Ciprian Pintilie ar fi riscat să fie dat afară din partid.

În alte localități din țară, președinția Consiliilor Locale este asigurată prin rotație de toți consilierii locali, câte o lună sau maxim două, nu trei ca la Pașcani.
Menționăm că pesedistul Ciprian Pintilie obișnuiește în ultima perioadă să voteze diferit față de colegii din opoziție și să sprijine proiectele propuse de primar, alături de consilierii PNL.

PULSUL ZILEI

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...

PSD Iași: Câți oameni trebuie să mai moară pentru ca Alexe să-și recunoască incompetența și să demisioneze?

  COMUNICAT: Două tragedii petrecute pe același drum județean din comuna Mădârjac arată, în cel mai dureros mod posibil, cât de periculoasă poate deveni nepăsarea administrativă. În județul Iași, în anul 2026, oameni își pierd viața pentru că ambulanța nu...

INVITAȚIE LA TEATRU

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani vă invită la teatru, pe 26 martie a.c., de la ora 19.00 „Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, vă invităm JOI, 26 MARTIE 2026, începând cu orele 19.00 la un spectacol...

Campanie națională de promavare a vaccinarii:„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”

Comunicat Primăria Pașcani: În perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”, în România se va derula CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A VACCINĂRII. Această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să...

Paradoxul muncii la români: unii au două joburi, în timp ce 4 milioane nu au niciunul

Un studiu Workmonitor 2026 realizat de Randstad România arată că 47% dintre angajații români au sau își caută al doilea job. Procentul este peste media globală de 40%. De asemenea, o treime dintre angajații români și-au crescut sau intenționează...

Sfinții 40 de Mucenici 2026. Ce nu ai voie să faci pe 9 martie. Explicațiile preotului: „Poți atrage ghinionul sau mânia divinității”

Data de 9 martie este consemnată în calendarul creștin-ortodox ca zi de pomenire a celor 40 de Mucenici din Sevastia. Considerată una dintre cele mai semnificative sărbători din perioada Postului Paștelui, aceasta readuce în atenție un episod dramatic din...

Soțul a rupt oglinda și a tăiat cauciucurile mașinii soției cu care se afla în divorț. Bărbatul acuzat, în instanță: „Am umflat cauciucurile la...

O angajată a primăriei unei comune din județ a cerut protecția legii împotriva propriului soț. Aflată în divorț de acesta, femeia reclamă că bărbatul a agresat-o fizic și i-a avariat mașina. De cealaltă parte, soțul susține că a fost...

PSD Pașcani : Astăzi , gândurile noastre se îndreaptă cu respect, apreciere și recunoștință către toate femeile!

Cominicat PSD Pașcani : Astăzi , gândurile noastre se îndreaptă cu respect, apreciere și recunoștință către toate femeile! La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! Să aveți parte de sănătate, respect, bucurii și împliniri!
Paşcani
cer senin
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
59 %
4.1kmh
6 %
lun
13 °
mar
16 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °

Niciun articol afișat