Nu se pot încheia convenţii individuale la asociaţiile de locatari. Trebuie transformate în asociaţii de proprietari până în luna septembrie

Operatorul regional Apa Vital a început încheierea de convenţii individuale la apă şi canalizare în municipiul Paşcani. Demersurile pot fi făcute doar la cererea proprietarilor de apartamente din blocurile care fac parte dintr-o asociaţie de proprietari sau chiriasi.

Cererile trebuie să aibă semnăturile tuturor proprietarilor sau chiriaşilor din scara blocului a căror locuinţe au branşamente comune nu individuale dar şi cu avizul reprezentantului asociaţiei. Asta deoarece convenţiile sunt anexe la contractul de furnizare încheiat de asociaţie cu furnizorul de apă. Cererile pot fi depuse biroul comercial din Paşcani al ApaVital.

Conventiile individuale sunt semnate în fata reprezentantului societăţii şi sunt operaţionale luna imediat următoare. Precizările au fost făcute chiar de reprezentantului furnizorului de apă, Gheorghe Vlasie, în cadrul emisiunii Pulsul Zilei
Situaţia este diferită în cazul asociaţiilor de locatari. Astfel de structuri mai pot funcţiona legal până în luna septembrie a acestui an, termen până la care locatarii trebuie să se organizeze în asociaţii de proprietari. În acest caz nu pot fi încheiate convenţii individuale spune reprezentantul ApaVital.
În Paşcani mai funcţionează 9 asociaţii de locatari dar care au în administrare mii de apartamente. Primăria Paşcani acorda asistenţă pentru adaptarea lor la noile cerinţe legale. În locul acestora ar urma să apară zeci de asociaţii de proprietari, câte una la fiecare scară sau bloc.
Menţionăm că Apa Vital încheie convenţii individuale la apa doar în municipiul Paşcani, în restul localităţilor din aria de operare facturarea fiind făcută asociaţiei de proprietari sau celor care au branşamente individuale. Acesta facilitate este posibilă după ce Consiliul Local a aprobat o metodologie de repartizare şi facturare a consumurilor. Principalele beneficii sunt facturarea individuală a consumurilor şi recuperarea debitelor prin executare silită nu prin întreruperea colectivă a furnizării apei.

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
câțiva nori
9 ° C
9 °
9 °
74 %
1.9kmh
15 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
3 °

Niciun articol afișat