Piațeta din față catedralei din centrul municipiului Pașcani a fost plină de credincioși în noaptea de sâmbătă spre duminică, veniți să ia lumină și să participe la slujba de Înviere, fără nici o restricție, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Bucuria participării la această mare sărbătoare s-a văzut pe chipurile oamenilor veniți în număr foarte mare.
Lumina Sfânta de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Pașcani, de această dată, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din curtea Spitalului Municipal, de unde a fost împărțită în toate parohiile din oraș și în comunele din apropiere.
Cuvintele „Veniți de luați lumina!” au adunat încă o dată credincioșii care au cântat în cor „Hristos a Înviat!”.
Slujba de Înviere de la Catedrala din Pașcani a fost transmisă în direct de BIT TV și a fost urmărită atât la televizor cât și pe Facebook sau Youtube de un număr mare de cetățeni.