Nutriționistul Adina Rusu: De sărbători ne putem permite mici abateri de la stilul de alimentație ales

Sărbătorile pascale reprezintă nu doar un motiv de bucurie spirituală, ci şi un adevărat răsfăţ culinar, mai ales că ele urmează unei perioade îndelungate de post religios. Meniurilor tradiţionale li s-au adăugat, în ultimii ani, importante influenţe occidentale, bucătăria românească fiind completată cu aperitive, cu deserturi sau cu băuturi de import.

Nutriţionistul Adina Rusu a declarat, pentru AGERPRES, că deşi sunt pregătite cu mult efort şi dăruire în mai toate casele româneşti, meniurile de sărbători pot constitui o adevărată provocare pentru organismul uman, nevoit să gestioneze într-o perioadă scurtă de timp o cantitate foarte mare de alimente bogate în grăsimi şi cu foarte mult zahăr adăugat.

Potrivit acesteia, respectând câteva reguli simple, ne putem proteja atât sănătatea, cât şi silueta şi ne vom putea bucura din plin de sărbători. Disciplina programului de mese este importantă şi de sărbători.

„Chiar şi în zilele de sărbătoare, este extrem de important să încercăm să respectăm un program corect de alimentaţie. Mâncând la timp, vom reuşi să controlăm cantitatea de alimente consumată la fiecare masă şi vom evita supra-alimentarea. Este important să încercăm să ne planificăm meniul, astfel încât să nu fim tentaţi să mâncăm din toate felurile de mâncare la aceeaşi masă. De asemenea, ideal ar fi să avem cel mult 2-3 gustări, în afara celor trei mese principale, şi să evităm să gustăm în continuu, pe tot parcursul zilei, mâncărurile preparate. Doar din micile, dar numeroasele gustări, putem aduce organismului peste o mie de calorii care ajung să fie depozitate sub formă de grăsime. Asocierea corectă a alimentelor consumate, esenţială pentru o bună digestie. Preparatele tradiţionale de sărbători sunt caracterizate printr-un conţinut ridicat de grăsimi care pot reprezenta o adevărată provocare pentru aparatul digestiv. Din acest motiv, alimentele cu maioneză sau carnea bogată în grăsimi nu ar trebui să fie consumate împreună, la aceeaşi masă, şi nici împreună cu desertul care, la rândul său, poate conţine unt, smântână sau brânzeturi grase. Astfel, felia de pască sau de cozonac poate constitui gustarea pe care o consumăm la 2-3 ore distanţă de masa principală şi nu imediat după aceasta”, a precizat nutriţionistul.

Hidratarea este esenţială pentru o bună digestie a alimentelor, a mai spus specialistul. Apa trebuie să fie consumată, puţin câte puţin, pe tot parcursul zilei. Câteva guri de apă consumate înainte sau chiar în timpul mesei pot ajuta digestia şi pot reduce apetitul, a explicat Adina Rusu.

De asemenea, nutriţionistul ne sfătuieşte să consumăm alcoolul doar cu moderaţie.

În opinia sa, nici restricţiile excesive nu aduc beneficii.

„Indiferent de regimul pe care îl avem de urmat sau de stilul de alimentaţie ales, de sărbători ne putem permite mici „abateri”. Este, însă, important să nu consumăm cantităţi mari de alimente şi să respectăm, pe cât se poate, chiar şi în aceste zile de relaxare, un program al meselor principale ale zilei. Şi, nu în ultimul rând, este recomandat să nu mâncăm în faţa televizorului şi să încercăm să conştientizăm gustul şi savoarea fiecărei guri de mâncare, astfel încât să ne putem bucura cu adevărat de răsfăţul culinar adus de sărbători”, a concluzionat Adina Rusu.

Sursa Agerpres

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie ușoară
7.5 ° C
7.5 °
7.5 °
78 %
5.9kmh
100 %
lun
8 °
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °

Niciun articol afișat