O femeie din Târgu Frumos își caută sora. Un caz învăluit în mister

Ana-Maria Dentuș are 33 de ani, iar de aproape 10 ani își caută neîncetat sora, Giorgina-Claudia Stan, pe care nu a văzut-o niciodată. Cea din urmă ar fi murit în spital, când avea doar 3 luni, dar întreaga familie crede că, de fapt, copila trăiește, și a fost adoptată de o familie din străinătate.

Ana-Maria Dentuș se luptă să-și găsească sora născută prematur!

Giorgina-Claudia Stan, fiica lui Gheorghe și a Violetei Stan, s-a născut la 27 iulie 1990, prematur, având puțin sub un kilogram, motiv pentru care a rămas pentru o perioadă la Secția Clinică Recuperare Pediatrică a Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iaşi, pentru a luat în greutate. În acest timp, Giorgina-Claudia Stan era vizitată atât de părinţii săi, cât şi de bunica paternă. În septembrie 1990, bunica fetiţei a fost anunţată că aceasta poate fi externată, deoarece avea deja o greutate normală. Din diverse motive, femeia nu i-a anunțat imediat pe Gheorghe și Violeta Stan, iar după câteva săptămâni, când cei doi tineri au fost să-și ia copilul din spital, au aflat cu stupoare că era mort.

Ea era sora cea mare. S-a născut pe 27 iulie 1990, în Târgu Frumos. A fost născută prematur și de aceea a fost transferată la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din Iași. Mama era minoră atunci, se căsătorise cu tata chiar cu câteva zile înainte să nască, de aceea cred că a și născut prematur, era și prima sarcină, ea era micuță. Copilul s-a născut la 7 luni, trebuia să se nască în septembrie. Mama a fost externată, iar fetița a fost transferată la Secția de Recuperare Pediatrică a spitalului.

Părinții au mai vizitat-o după ce a fost transferată, dar, locuind la Târgu Frumos, nu era ca acum, era greu cu transportul. Fetiţa era vizitată şi de bunica din partea tatălui, ultima dată când a fost să o vadă, era în spital o delegație şi nu a putut s-o vadă pe sora mea. Bunica se cunoștea cu o asistentă care știa toată povestea și i-a arătat copilul de la geam și i-a spus: «Din ce știu eu, ați putea să veniți să luați fata acasă, deoarece e trecută de greutatea normală și poate fi externată».

Asta i-a spus asistenta, nu un doctor. Oricum, de câte ori au mers în vizită, li s-a spus că fata nu are probleme de sănătate, doar că e mică și trebuie să ia în greutate. După câteva săptămâni, la finalul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, părinții au fost să ia copilul din spital. Nu știu de ce și cum nu au mers chiar a doua zi să externeze fata. Când au ajuns, medicul le-a spus «Nu ați fost informați că fetița a fost transferată la spitalul mare», i-a trimis acolo.

Fusese transferată, deoarece avea greutatea normală și nu mai putea ocupa locul unei prematur. Când au ajuns la Spitalul «Sfânta Maria», un medic nervos le-a spus: «Nu știți, noi am trimis citație acasă să veniți să luați copilul, că e decedat»”, a declarat Ana-Maria Dentuș.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer senin
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
75 %
2.7kmh
1 %
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
10 °

Niciun articol afișat