Curtea ieșeană de Apel a decis că bătaia este până la urmă ruptă din rai. Magistrații Judecătoriei apreciaseră în cazul unul ieșean care își bătuse fiica în scop „educativ” că bătaia „tradițională” nu mai poate fi trecută cu vederea. Curtea superioară i-a găsit însă scuze tatălui. Îl luase mâna pe dinainte din cauza stresului.
Vasile Donici a ajuns în fața judecătorilor pentru un incident petrecut pe 25 septembrie 2023. Pe atunci elevă în clasa a X-a a liceului „I.C. Ștefănescu”, A.D. rămăsese peste noapte la o prietenă, fără a anunța acest lucru. Ca urmare, își pierduse dreptul de cazare în căminul liceului. Faptul a provocat reacția violentă a lui Donici. Când fata s-a întors acasă, la Tansa, bărbatul a bătut-o cu un băț peste mâini și picioare. Fata a trimis unei colege fotografii cu vânâtăile pricinuite de bătaie, iar ulterior fotografiile au ajuns și la organele de anchetă. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru violență în familie în formă continuată și în circumstanțe agravante. Magistrații Judecătoriei l-au condamnat la doar un an de închisoare, cu suspendare, dar au subliniat consecințele grave pe care le poate avea folosirea bătăii ca metodă de educație.

