O mână de ajutor pentru tinerii cu idei

Ca să poată fi ţinuţi în ţară, tinerii vor trebui încurajaţi să îşi pună în practică idele şi să îşi dezvolte cât mai devreme spiritul antreprenorial. Tinerii IT-işti, cel puţin, au parte de ajutor. Mai puţin din partea statului şi mai mult din partea unor organizaţii care au reuşit să creeze rețele de business și care sunt dispuse să-şi ofere experienţa tinerilor cu potenţial. Nu se poate înscrie oricine în aceste programe de business, ci doar startup- urile care corespund anumitor criterii. Însă, odată intrat într-un astfel de program, se deschide accesul la finanțări, dar și la piețele internaţionale.

Diferenţa dintre o idee bună şi un produs genial este făcută de expertiză şi de bani. Unui tânăr poate să-i bubuie capul de gânduri, dar dacă nu are unde şi cu ce să le pună în practică, un altfel de Facebook sau de Google poate să moară înainte de a se naşte.

Există locuri în care IT-iştii cu idei bune pot fi ajutaţi să facă primii paşi. De fapt, tranziţia e rapidă de la mersul de-a buşilea la sprint. Sunt aşa numitele preacceleratoare și acceleratoarele de afaceri care au apărut în România.

„Anul trecut am lansat un program de preaccelerare de startup-uri pe care le trecem printr-un program de pregătire prin care-i ajutăm să-și ducă produsul lor tech la nivelul următor, ceea ce poate însemna să găsească ceea ce se numește smart money, o investiție pentru ei, care să-i ajute să crească și să-i ducă în piața în care vor să vândă”, explică George Diță, manager de program MVP Academy.

Aceste acceleratoare sunt practic un concept derivat din mai cunoscutele incubatoare de business. Cu diferențe uriașe însă. Dacă într-un incubator afacerea este crescută organic, într-un accelerator startup-ul e centrifugat rapid, să iasă untul din el repede. E o formulă bună de a scoate afaceri de succes pe bandă rulantă.

Celui intrat în program i se pune la dispoziție un spațiu de lucru pentru o perioadă scurtă, de regulă trei luni, perioadă în care se află într-un ritm intensiv de dezvoltare. În aceast interval scurt, intervin antrenori de business și mentori care-i ajută pe tinerii care vor să se dezvolte în domeniul tehnologiei.

Irina Scarlat, manager marketing How to Web, explică: „Ce facem noi în cadrul programului este să oferim o serie de conexiuni în industrie, cursuri de mentorat, noi îi aducem față în față cu lideri din industrie din țară și nu numai și pe lângă asta, îi punem în legătură directă cu reprezentanţi ai fondurilor de investiții cu programe de accelerare. Dacă au nevoie să dezvolte conexiuni, programul este potrivit pentru ei ca să-și poată crește produsul”.

Sunt însă organizaţii extrem de competitive. De pildă la Techstars, unul dintre cele mai importante acceleratoare de startup-uri din Statele Unite, rata de acceptare în program este de 1%.

În România se deschide această lume, o lume din care pot apărea banii pentru sprijinul dezvoltării.

Reporter: Mergeți spre startup-uri, vin ele sau vă întâlniți undeva la mijloc?

George Diță: Ne întâlnim la mijloc. Sunt oameni pe care-i vedem sau i-am cunoscut, știm despre ei sau avem recomandări și atunci mergem către ei, încercăm să înțelegem afacerea lor. În același timp, avem și comunicare externă.

Anul trecut din 16 echipe din programul de preaccelerare, cinci au primit finanţare de peste 250 de mii de euro de la investitori.

Şi lui Bogdan Preduşcă i s-a deschis o nouă lume. E la cel mult două săptămâni de o finanţare de aproape 1 milion de dolari pentru produsul său, un program integrat de fitness.

Bogdan Predușcă, director general Fitter: „Începutul a fost dureros pentru că nu aveam finanțare, nu poți pleca la drum dacă nu ai măcar un buffer, să ai bani deoparte. Am fost visători. Am început în 2013, într-un birou în Brașov unde plăteam o chirie foarte mare și am evoluat spre sfârșitul anului când aveam deja 10 angajați”.

Industria IT din Romania a crescut anul trecut cu 9%, la 5,4 miliarde de lei. Una dintre cele mai accelerate creșteri comparativ cu țările din regiune. Bogdan spune ca sunt cifre irelevante și imaginea publică despre acest domeniu este distorsionată.

Bogdan a plecat cu ideea sa în Statele Unite. „Totul e făcut să sprijine antreprenorul să nu-i taie avântul … Concret, dacă nu faci profit, nu plătești nicio taxă. Am plătit 700 de dolari anul trecut. În România plăteam 2.000 de euro pe lună. Unde există susținerea asta din partea statului?”, se întreabă Bogdan.

Un om deştept al acestei ţări spunea la un moment dat că 80% din valoarea unui produs este inteligenţă umană. Şi când inteligenţa alege alte ţări, mare parte din valoarea potenţială a unui produs se duce cu ea. Migraţia creierelor este gestionabilă, cu o rată de înlocuire decentă. Dar pentru România lucrurile nu par se desfăşoare într-un scenariu ideal. În urmă cu 30 de ani, în sistemul de educaţie românesc erau prinşi 5,5 milioane de studenţi şi elevi. Anul trecut aveam 3,6 milioane. Au dispărut oportunităţi pentru oameni cu idei. De pildă, în 1984 în cercetare lucrau la noi 235 de mii de oameni. Cum se făcea cercetare atunci, cu ce şi despre ce nu discutăm, dar exista. Anul trecut mai aveam 27 de mii de cercetători.

Pe vremea comunismului exista o glumă care parafraza un proverb – fie pâinea cât de rea, tot mai bună e în R. F. Germania. E mai de actualitate decât oricând, ar spune cei care părăsesc ţara. Un sondaj făcut printre studenţii români care învaţă afară arăta că 39% nu se vor întoarce şi 30% sunt în dubiu, înclinaţi să rămână peste graniţă.

De multe ori emigraţia se produce prin contagiune. Succesului unuia îi atrage și pe alţii. Dar până la urmă trăim într-o lume deschisă. Şi una dintre principalele sale caracteristici este internaţionalizarea forţei de muncă, mai ales într-o structură ca cea europeană.

Sursa : Digi24.ro

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
ploaie ușoară
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
86 %
7.1kmh
100 %
mar
9 °
mie
14 °
J
11 °
vin
10 °
S
13 °

Niciun articol afișat