Patru maşini de pompieri au fost solicitate astăzi la fosta uzină din zona Vale a Paşcaniului pentru a interveni la un accident unde era nevoie de autospeciale şi mai ales de descarcerare.
3 autospeciale şi o maşină de prim ajutor de la Secţia de Pompieri din Paşcani au fost astăzi solicitate la o intervenţie pentru a scoate o victima rămasă încarcerată într-o maşină lovită de un tren.
Scenariu a făcut parte dintr-un exerciţiu care are ca scop deprinderile pompierilor şi lucrătorilor de la privat în caz de incendiu sau alte incidente unde e nevoie de intervenţia oamenilor legii şi a luptătorilor cu flăcările.
După câteva minute în care obiectivul simulării a fost dus la bun sfârşit, rezultatul a fost unul favorabil.
Menţionăm că în ultima perioadă, pompierii au efectuat exerciţii de acest gen în Paşcani la Hotelul Central, Casa de Cultură “Mihail Sadovenu”, Spitalul CF dar şi câteva şcoli.