O noua evaluare a persoanelor cu handicap

Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap a fost prezentă astăzi la Pașcani pentru a verifica cele peste 40 de dosare ale persoanelor care au probleme medicale, de la cele reumatice pana la boli psihice si pentru a da avize, de la cele definitive pana la nerevizuibil.

comisie pers cu handicap
Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap a fost prezentă astăzi la Paşcani pentru a verifică cele peste 40 de dosare ale persoanelor care au probleme medicale, de la cele reumatice până la boli psihice şi pentru a da avize, de la cele definitive până la nerevizuibil.
Peste 40 de persoane din Municipiu şi comunele din împrejurimi care au fost programate s-au prezentat astăzi la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Această, din anul 2012, vine lunar la Paşcani pentru a evalua sau reevalua persoanele cu dizabilităţi.

De peste 10 ani este evaluată şi această femeie. Ea suferă de numeroase boli, are insuficientă renală şi diabet, iar astăzi a fost programată din nou la o evaluare a dosarului care atestă starea de sănătate din ultima perioada a păşcănencei. Vine însoţită şi spune că este un lucru bun că nu mai e nevoie să se deplseze la Iaşi pentru a fi evaluată.

În funcţie de criteriile de evaluare sunt situaţii în care dosarele sunt respinse, iar beneficiarilor li se cere să revină cu o serie de documente care lipsesc. Comisia are programări pentru Paşcani şi în următoarele luni. Este vorba despre data de 28 octomrie, 16 noiembrie şi 9 decembrie.

De când Comisia vine la Paşcani, din anul 2012, au fost verificate peste 1.500 de dosare, fiindu-le date bolnavilor reevaluri la 6 luni sau anuale.

Această comisie este formată din medici şi psihologi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
83 %
4.1kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
13 °
D
17 °
lun
21 °

Niciun articol afișat