O nouă organizație non-profit în municipiul Pașcani. De puțin timp, a fost lansată Fundația Proinvest, la inițiativa familiei Sandu, ce conduce o societatea de succes în oraș, de peste două decenii cu activitate în industria oțelului. Societatea Proinvest a sprijinit în tot acest timp dezvoltarea în domenii precum educație, cultură, sănătate și sport. A oferit sponsorizări pentru instituții din oraș, s-a implicat în proiecte, iar acum s-a trecut la un alt nivel.
Printre obiective, cei din fundație își doresc să sprijine comunitatea în educație, social și cultură.
Deja au proiecte în dezvoltare, iar primul a fost în parteneriat cu asociația Club Impact Special, într-o acțiune dedicată refugiaților ucrainieni.
Mai multe despre ce face fundația puteți vedea pe site-ul acesteia – fundatia PROINVEST.
De precizat este și faptul că de-a lungul timpului și alte companii de succes din Pașcani s-au implicat în viața comunității și au dat o mâna de ajutor prin donații importante. Printre acestea se află Rompak, Kosarom, Aprodex sau Avastar.