O păşcăneancă, specialist culinar în America
O pășcăneancă trăiește visul american. Are 23 de ani, un job bine plătit, face ceea ce și-a dorit și mai ales are familia alături de ea, soțul și o fetiță născută de căteva luni. Ea este Delia Cantoriu și imediat după terminarea liceului a decis să urmeze o școală în străinătate, acolo unde se pune accent pe meserie iar diploma este recunoscută international. A terminat Academia Culinară din Bulgaria și a ajuns să lucreze într-un restaurant din San Francisco, Waterbar.
În câteva zile își lanseaza un blog culinar, delia-in-a-nutshell. Îi e dor de Romania, de locul natal și mai ales de familie, prieteni și “chiar de lucrurile care mi se păreau negative”.
În următoarele rânduri o să aflați de ce a ales să învețe în străinătate, unde anume, cine poate ajunge acolo? De asemena o să aflați și cum decurge o zi la restarantul din America, acolo unde este bucătar și mai ales ce planuri are pentru următori ani.
Pentru început, câteva cuvinte despre tine.
Copilăria şi adolescența mi-am petrecut-o în Paşcani, alături de părinţi şi prieteni. Uneori mai mergeam să vizitez ţara împreună cu părinţii, în mici excursii. Prima oară am ieşit din ţară când am mers în Belgia să o vizitez pe sora mea care era plecată cu o bursă. Nu aş fi crezut atunci că o să mă stabilesc peste hotare. Nu cred că am avut vreodată o dorinţa puternică de a părăsi ţara, cum vezi în ziua de astăzi la majoritatea tinerilor. Liceul l-am făcut la “Mihail Sadoveanu”, de unde am ieşit cu o pasiune pentru citit şi o ambiţie pentru explorat, modelate de Monica Costea, profesorul de română şi îndrumătorul în anii de şcoală.
Mi-a plăcut mereu să gătesc, încă de când eram mică şi făceam prăjituri cu mama şi sateam toată ziua în bucătărie. Însă abia când a venit momentul să mă gândesc înspre o meserie, prin clasa a X-a, mi-am dat seama că aş putea face o carieră din asta. Fără părinţii mei însă, nu aş fi reuşit să îmi îndeplinesc acest vis şi probabil fără aprobarea lor aş fi ales o altă carieră, pentru a nu îi constrânge să cheltuie prea mulţi bani cu mine. Cu toate că asta s-a întâmplat în cele din urmă.
Îmi mai plac foarte mult proiectele de orice fel: grădinăritul, împletitul, iar acum că am o fetiţă, găsesc tot felul de chestii de construit pentru ea, lucru manual şi tot felul de activităţi inventive.
Pentru cei care nu te cunosc, ce ar trebui să ştie despre tine?
Cred că m-am schimbat mult. Sunt o fire ambiţioasă, cu toate că mi-am dat seama de asta abia acum, după ce am trecut prin şcoală şi facultate şi sunt cum s-ar spune “om mare”.
Cel mai importante lucruri pentru mine în viaţă sunt Dumnezeu şi familia. Am o fetiţă de 15 luni şi cred că asta mi-a deschis ochii cel mai mult şi mi-a arătat ce este cu adevărat viaţă şi mai ales cum trebuie trăită: cu folos.
Imediat după absolvirea liceului ai plecat în străinătate să studiezi. De ce o academie culinară? Cum de ai aflat de ea, cum ai ajuns acolo?
Mi-a plăcut mereu să gătesc. Din timpul liceului, am început imediat să caut şcoli şi academii culinare. M-am lovit de un zid. Am realizat că noi nu avem aşa ceva în ţară, industria abia începe să se dezvolte. Am ales o ţară mai apropiată – Bulgaria, pentru simplu motiv că era mai ieftin decât Elveţia sau Franţa sau alte ţări unde sunt şcoli culinare de excepţie. Însă ştiam că dacă munceşti, e imposibil să nu ajungi unde vrei, chiar şi cu o şcoală mai puţin faimoasa.
Depărtarea de părinţi, prieteni şi ţară şi-a pus destul de tare amprenta pe mine odată ce am plecat. Am avut mult noroc, deoarece îmi plăcea mult la şcoală şi mai uităm de dor. Nici acum nu mi-a trecut dorul prea bine, după câţiva ani buni de când nu am mai fost acasă.
Poate oricine ajunge să studieze acolo? Care sunt paşii de urmat pentru un tânăr absolvent, de exemplu?
Da, oricine. La academia unde am fost eu trebuia să ai diplomă de absolvire a liceului şi să ştii foarte bine engleză. Am fost întâi cu părinţii şi am vizitat şcoala unde se făcea primul semestru la Dobrich, lângă mare. Ne-a plăcut şi am hotărât să mă înscriu. Un eseu, o fişa de înscriere şi alte câteva acte sunt necesare. Acum toată şcoala s-a mutat în capitală, la Sofia. Din câte am văzut sunt şi câteva burse pe care le poţi obţine. Când am aplicat eu, nu erau.
Ce anume te învaţă acolo? În ce constau cursurile?
Am făcut cursuri de teorie şi practică. Kitchen Skills, Kitchen Theory, Hygene, Costing, Hospitality Managment and Tourism. Ne-au învăţat cam de toate, pornind de la nivelul cel mai jos, astfel încât şi cei fără nici o experienţă anterioară în bucătărie să înţeleagă.
În Test Kitchen am avut cursuri în care am învăţat toate tehnicile de baza ale bucătăriei franceze şi câteva din alte ţări din lume. Pastry, Deserts, Hot Kithen. Tot ce ţi-ai putea imagina. Primeam instrucţiuni la cursuri, luăm notiţe şi observăm, puneam întrebări, iar a două zi practică în bucătărie.
Fiecare student trebuie să aibă uniformă lui, setul propriu de cuţite. Am avut examene care ne-au pregătit pentru viaţă într-o bucătărie adevărată a unui restaurant. Destul de complex tot procesul, mai ales pentru începători.
Ţi-ai ales o meserie mai puţin cunoscută de tineri şi mai ales mai puţin căutată în ţara noastră.
Da. M-am gândit mereu cum ar fi fost dacă aş fi rămas în ţară şi aş fi mers la o facultate gen Medicină sau Drept. Însă acum sunt foarte recunoscătoare că m-a dus Dumnezeu pe drumul asta, pentru că nu aş fi cu soţul şi fetiţa mea dacă aş fi rămas în Paşcani.
Meseria în sine însă este ingrozitor de grea. Ore lungi de stat în picioare, căldură multă, transpiraţie, ridicat lucruri grele s.a.m.d, însă totul se merită doar dacă îţi place cu adevărat. Pentru că la sfârşit, creezi şi găteşti mâncare care arată şi are gust minunat şi faci oameni fericiţi. E şi asta un fel de artă.
Din Bulgaria ai ajuns în America…
Academia din Bulgaria are 4 semestre: 2 de teorie şi 2 de internship. Primul internship a fost în Olanda, 6 luni, apoi un an în America. America am ales eu, încă nu ştiu de ce, chiar cred că a fost destinul meu. Mai erau şi Dubai şi alte câteva ţări ca opţiuni.
Cum descrii anii de la Academie?
Intenşi. A fost o experienţă foarte intensa şi diferită.
Anii de muncă în America?
America nu se compară deloc cu toate locurile în care am mai fost. E total altceva. E destul de greu de explicat dacă nu o trăieşti. Aici sunt mulţi oameni care lucrează în bucătărie pentru că vor o carieră în asta şi iubesc meseria, nu doar pentru bani. Îmi place mult să lucrez cu oameni de genul asta pentru că te inspiră, te învaţă. Nu sunt doar pe interes, nu ies pe uşa când se termină ultimul minut de program. Aici sunt foarte multe restaurante în care poţi mânca şi lucra şi învaţă un milion de lucruri noi şi tehnici. Începând de la fusion cuisine până la gastronomie molecular, mâncare jamaicană sau indoneziană. Găseşti orice aici.
Cum decurge o zi la restaurantul la care lucrezi?
Ajung la maxim 2.30 la serviciu, mă schimb într-o uniformă curată cu şorţ şi îmi pun pe cap o bandana să îmi protejez oaspeţii de par prin mâncare. La 3 încep programul, însă mie îmi place mereu să ajung mai devreme, să văd ce fel de zi va fi, câţi oameni au făcut rezervare, dacă sunt schimbări în meniu. La 3, în fiecare zi avem o mică întâlnire cu toţi bucătării şi cu chef-ul. El ne spune dacă sunt schimbări, cum ne-am descurcat în seara precedentă pentru dinner service şi alte informaţii. Apoi fiecare bucătar începe pregătirile pentru staţia la care lucrează. Eu lucrez Hot Apps acum (aperitive fierbinţi). Fiecare din noi îşi face o lista cu toate felurile de mâncare pe care le serveşte şi fiecare ingredient care trebuie pregătit într-un anumit fel. Avem două ore să punem totul la punct, iar la ora 5 este line-up (servim toate felurile de mâncare din meniu pentru ca chef-ul să poată gustă si sa verifice calitatea şi tehnicile folosite înainte de începerea dinner-service-ului). Apoi avem o pauză de 30 minute. De multe ori însă, o sărim doar ca să ne asigurăm că totul e perfect pregătit pentru seară. De la 5.30 – 6 încep comenzile şi până la 10 când se închide restaurantul gătim şi tot gătim. La sfârşit trebuie să lăsăm bucătăria impecabil, să punem toate produsele rămase în frigidere cu etichete şi tot ce trebuie, să facem „to do lists” pe ziua următoare.
Ai un meniu preferat să-l faci?
Nu chiar. Îmi place mult să experimentez cu produse noi şi sunt în stadiul în care prefer să nu mă stabilesc pe un lucru preferat, ci să învăţ cât mai mult.
Care sunt planurile pentru următori ani?
Să continui să lucrez aici, deoarece sunt foarte multe oportunităţi. Iar peste câţiva ani cu siguranţă îmi doresc să avansez în funcţie.
Ce îţi lipseşte cel mai mult?
E o lista lungă, dar necesară. Îmi e dor de părinţii, biserica, bunicii, colegii, limba… cam tot, până şi lucrurile care mi se păreau negative când trăiam acolo.
Un cuvânt de final…
Zboară ca un fluture, înţeapă ca o albina – Muhammad Ali