back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-4.3 C
Paşcani

O slujbă ca în filmele americane. Secretele negociatorului de la Poliţia Iaşi, şcolit de FBI

El este chemat în situaţii limită şi are rolul de a convinge oamenii să nu se sinucidă, să nu arunce locuinţe în aer ori să elibereze ostatici.

Un poliţist din Iaşi a învăţat arta negocierii cu agenţi de la celebrul FBI din America. Ieşeanul are patru ani de experienţă ca negociator şi 16 ani de poliţie. Teama nu există pentru el. Este o persoană speculativă, diferită de un psiholog.

Încasează cu tărie jignirile aduse de către oamenii cu care le negociaza viaţa, pentru că ştie că are de scos pe cineva din întuneric. Acesta pătrunde în mintea omului, îl înţelege şi îl influenţează în aşa fel încât să îl facă să renunţe la gândurile negre pe care le are, cum ar fi sinuciderea.

Un lucru interesant pe care ieşeanul nostru l-a aflat de la experţii FBI: pentru a evita pierderea de vieţi din rândurile poliţiştilor, negociatorii americani nu vorbesc faţă în faţă cu cei pe care trebuie să-i convingă să renunţe la gesturi necugetate sau disperate.

Poliţistul ieşean care negociază cu sinucigaşii a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Cariera de poliţist a început-o în anul 2005, iar în anul următor a început să lucreze în cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) Iaşi.

A devenit negociator în 2017, când a apărut şi în România această structură.

El a ajuns comandant al unei trupe de intervenţie în anul 2018, SIAS este o formaţiune suport care asigură sprijin de forţă altor departamente din cadrul Poliţiei Române: percheziţii domiciliare, escorte, intervenţii sau negocieri în situaţii critice cum ar fi sinuciderile, răpirile, atacuri cu bombe, luări de ostatici.

Reporterii Ziarului de Iaşi au vrut să afle cum reuşesc aceşti negociatori să-i convingă pe oameni să nu facă lucruri necugetate. Pentru a avansa în arta convingerii, ieşeanul nostru a mers la cursurile FBI din Budapesta.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.4 ° C
-4.4 °
-4.4 °
85 %
1.9kmh
100 %
S
-1 °
D
5 °
lun
6 °
mar
5 °
mie
2 °

Niciun articol afișat