Oficial: StudentInvest și FamilyStart vor funcționa și în 2024. Cel de-al doilea program de creditare va putea avea mai mulți beneficiari

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) a stabilit, printr-un ordin apărut luni, modificarea programelor de finanțare StudentInvest și FamilyStart, reducând numărul maxim de potențiali beneficiari ai primului program, în timp ce al doilea program va putea avea, în acest an, mai mulți beneficiari. De asemenea, documentul condiționează calificarea pentru finanțare de deținerea cetățeniei române și existența domiciliului pe teritoriul României. Potrivit unor declarații ale ministrului familiei, cele două programe ar putea demara în luna februarie.

MFTES a stabilit, prin Ordinul 25.008/2024, aplicabil deja, modificarea, pentru anul 2024, a celor două programe guvernamentale de creditare, StudentInvest și FamilyStart.

Documentul stabilește plafoanele de garantare a celor două programe, limita fiind stabilită la 250 milioane lei pentru fiecare dintre acestea, precum și numărul de beneficiari din acest an. Astfel, StudentInvest va avea maximum 5.556 de beneficiari, în scădere de la 6.300, iar FamilyStart va avea cel mult 4.375, comparativ cu 4.200, câți erau anul trecut.

Așadar, în cazul programului StudentInvest, numărul maxim de beneficiari scade, în timp ce, în cazul programului FamilyStart, acest număr crește.

Ordinul precizează că, în cadrul celor două programe, se pot califica doar persoanele fizice care au cetățenie română și domiciliul în România. Până acum, condiția era ca persoanele fizice să aibă domiciliul în România.

Pentru ambele programe, dobânda, comisioanele de analiză, precum și comisioanele de gestiune a garanțiilor sunt subvenționate de către stat, iar garanțiille sunt disponibile în limita unor plafoane alocate băncilor, pe baza unor analize și calcule de risc.

Cele două programe sunt reglementate prin OUG 95/2022:

StudentInvest

  • vârsta beneficiarilor eligibili – între 18 și 40 de ani, cuprinși în instituțiile de învățământ superior din România;
  • valoarea maximă a creditului – 75.000 lei.

FamilyStart

  • vârsta beneficiarilor eligibili – între 18 și 45 de ani, care își întemeiază o familie și/ sau persoanele care formează o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă;
  • valoarea maximă a creditului – 150.000 de lei;
  • plafonul de venituri ce permite participarea în program – venitul net pe membru de familie este de până la 6.000 lei, respectiv de până la 7.500 lei pentru familiile monoparentale.

Ambele programe oferă garanții de stat de până la 80% din valoarea creditului, ceea ce înseamnă că instituțiile de creditare pot acorda credite cu rate mai mici decât în mod obișnuit.

O serie de articole informative cu privire la cele doua programe și modul în care au fost derulate în anii trecuți poate fi accesata urmând acest link.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat