În timp ce consilierii PSD şi PNL din cadrul legislativului păşcănean se bat pentru postul de director de la societatea de salubritate, consilierul PMP Sorin Olariu crede că un management privat ar fi mult mai folositor.
În cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” difuzată aseară de BIT TV el a spus salubritatea din Paşcani nu ar mai trebui fie condusa de un director numit politic ci managementul să fie externalizat unei societăţi care să îşi asume obiectivul de a face performanţă.
Consilierul păşcănean a comentat şi problemele apărute recent în cadrul Comisiei de Urbanism din care face parte. El a spus că a vorbit cu ceilalţi membri şi va convoca o nouă şedinţa pentru a aviza pozitiv solicitarea făcută de un om de afaceri de amenajare a unui centru comercial în zona Vale. Olariu a criticat atitudinea şefului de comisie care a respins această cerere.
Întrebat despre scandalul privind consilierul păşcănean acuzat de fals şi uz de fals într-un dosar ANL, consilierul PMP este de părere că liberalul Andrei Raznic, colegul său din Consiliul Local ar trebui să îşi dea demisia.
El a spus că dacă nu se va întâmpla aşa imaginea PNL Paşcani va avea de suferit deoarece liberalii au promis în campania electorală că vor face o altfel de politică.