Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care urmează să fie construită pe marginea lacului.
Conform documentației tehnice aprobată în august 2023 acolo ar fi urmat să funcționeze și o unitate alimentară de tip bar restaurant.
ADR Nord Est a solicitat clarificări privind funcționarea acestui obiectiv care nu prea se încadrează în criteriile de finanțare din fonduri europene.
Din acest motiv, Primăria Pașcani a renunțat la resturat iar întreagă clădire va rămâne la dispoziție pentru activități culturale: săli de expoziție, spectacole și o bibliotecă. Precizările au fost făcute de reprezentanții Primăriei în cadrul ultimei conferințe de presă.
De asemenea, urmează să fie făcute și alte ajustări de natură tehnică și financiară. Deocamdată nu se știe care va fi impactul bugetar asupra proiectului, mai ales asupra cheltuielilor neeligibile care urmează să fie suportate de la bugetul local.
În același context, primarul municipiului a recunoscut că aceste ajustări sunt făcute deoarece proiectul a fost aprobat în grabă în august 2023. La acea vreme, nu erau puse în dezbatere publică ghidurile de finanțare. Consilierii din opoziție au atras atenția asupra acestei situații și chiar au cerut reducerea costului proiectului prin renunțarea la clădirea de pe malul lacului.
Primarul Pintilie a spus că nu este de acord și a insistat ca proiectul sa fie aprobat în regim de urgență pe motiv că trebuie depus imediat la ADR Nord Est. Proiectul a fost depus doi ani mai târziu, la începutul anului 2025.
Administrația locală speră ca aceste verificări să fie finalizate în câteva săptămâni de zile după care ar urma să fie încheiat contractul de finanțare.
Menționăm că valoarea proiectului este 51,3 milioane lei, din care 35.522.936 lei fonduri europene nerambursabile. Diferența de 16,5 milioane de lei (16.537.392 lei) ar urma să fie asigurată de la bugetul local pentru plata unor cheltuieli neeligibile în valoare totală de peste 15,8 milioane de lei și a cotei de cofinanțare de 2% – 710.458 lei.
Proiectul a fost acceptat la finanțare deși a obținut cel mai mic punctaj, 71, cu mult mai puțin decât celelalte municipii, minimul necesar fiind de 60 de puncte, tocmai din cauza unor neconformități în raport cu ghidurile de finanțare.
