CFR Călători informează că, începând din 27 octombrie 2019, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4:00 devenind ora 3:00, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, remis, miercuri, AGERPRES.
Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
„În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, au arătat reprezentanţii companiei.