Ora de vară sau de iarnă. Decizie pentru fiecare ţară din UE

Fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) va trebui să decidă până la sfârşitul lui aprilie 2019 dacă preferă să menţină ora de vară sau mai degrabă cea de iarnă, dacă proiectul menit să pună capăt anul viitor schimbărilor sezoniere de oră va fi ratificat, a precizat vineri Comisia Europeană.
Preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, a prezentat miercuri în faţa europarlamentarilor poziţia sa de a pune capăt acestei obligaţii impopulare de a da ceasurile cu o oră înainte în martie, apoi de a le da cu o oră în urmă în octombrie. Această propunere trebuie să fie adoptată de Parlamentul European şi Consiliul UE pentru a deveni efectivă.

Apoi, ‘statele membre sunt cele care trebuie să decidă ce oră vor să păstreze: ora de vară sau ora de iarnă’, a precizat vineri comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, în timpul unei conferinţe de presă pentru prezentarea proiectului la Bruxelles. Prin urmare, este teoretic posibil ca ţări vecine să facă alegeri diferite, a admis ea, declarându-se totuşi ‘sigură’ că statele membre ‘vor face un efort’ de coordonare.

Data limită

Comisia Europeană le cere ţărilor din UE să-şi comunice alegerea până cel târziu la sfârşitul lui aprilie 2019. Dacă acest calendar propus de Bruxelles va fi respectat, schimbarea orei de la 31 martie 2019 va fi astfel ultima trecere obligatorie la ora de vară. Ţările care vor dori să revină în mod permanent la ora de iarnă vor avea ulterior posibilitatea să schimbe ora la 27 octombrie 2019, după care schimbările din motive senzoniere nu vor mai fi posibile. Comisia se sprijină inclusiv pe rezultatul unei consultări publice online realizate vara aceasta, la care au răspuns 4,6 milioane de persoane, dintre care 84% s-au pronunţat în favoarea abolirii schimbării de oră.

Trei fusuri orare diferite

Această constrângere a fost introdusă din motive de economisire a energiei, însă acestea ar fi marginale, potrivit Comisiei, în timp ce schimbările de oră sunt tot mai mult criticate pentru impactul lor negativ asupra sănătăţii. Ţările din UE sunt în prezent regrupate pe trei fusuri orare diferite: ora Europei de Vest (Irlanda, Portugalia, Marea Britanie), ora Europei Centrale (17 ţări) şi ora Europei de Est (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania şi România).

SURSA: DC NEWS.RO

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat