În cazul în care contravenientul nu achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal, se suspendă dreptul de a conduce – o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați.
Această prevedere este cuprinsă în Ordonanța de urgență privind reforma administrației publice, adoptată marți de Guvern.
Potrivit Executivului, pentru a se reduce cu o treime perioada de suspendare a permisului, contravenientul trebuie să achite la bugetul local toate obligațiile de plată din amenzile contravenționale care i-au fost aplicate în calitate de conducător de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie.
În cazul în care nu achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile de la comunicarea/înmânarea procesului-verbal, se suspendă dreptul de a conduce – o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați.
Procedura efectivă de aplicare se stabilește de Guvern, la propunerea MAI, MF și MDLPA, în termen de 60 de zile, prin hotărâre de Guvern.
Prin îndeplinirea perioadei de suspendare nu se stinge obligația de plată.
Prevederea intră în vigoare în șase luni.
