Movilă: „Ministerul Transporturilor, al Finanțelor și al Mediului. 3 ministere care au știut ce se întâmplă la Blue Air, pas cu pas” (P)

Ministerul Transporturilor, al Finanțelor și al Mediului. 3 ministere care au știut ce se întâmplă la Blue Air, pas cu pas. Primele două pentru că au avut reprezentanţi în Consiliul de Administrație al Blue Air iar al treilea pentru că datoria de 28 milioane de lei era, indirect, prin AFM, către ei.
Au știut și de datorii și de discuțiile dintre toate părțile implicate, dar și de faptul că, la un moment dat, lucrurile se vor împotmoli.
Vina pentru faptul că mii de români au rămas împrăștiați prin toate colțurile lumii este comună.
Ministerul Mediului spune că nu este vina lor și că demersurile de poprire a conturilor a fost strict decizia AFM. Ceea ce este o aberație. Cum adică tu, AFM, să iei o astfel de decizie fără să te consulți cu responsabilul direct, Ministerul Mediului? Mai ales când știi că o astfel de decizie are niște repercusiuni care pot afecta mii de oameni și credibilitatea României pe plan internațional. Probabil AFM va fi țapul ispășitor.
Și în Ministerul Transporturilor se știa situația de ceva timp. Cei care astăzi arată cu degetul se spală pe mâini și deturnează atenția de la problema care le-a fost adusă în atenție din 2021, din vară, deci cu cel puțin 12 luni înainte ca Blue Air să lase românii în aer. Au așteptat să li se termine mandatul, ca să scape de problemă. Și acum se miră, la televizor, de ce a făcut Blue Air.
Cert este că cineva trebuia să îi cheme la discuții și să caute soluții de eșalonare a datoriilor companiei. Din nou.
Blue Air are atât de multe bube, că nici nu știi pe care să o spui prima. Au acumulat datorii de ani de zile și apoi și-au luat jucăriile și au plecat acasă, fără să îi intereseze consecințele. Sfidător, acum vin și ridică din umeri și spun că nu sunt bani de despăgubiri.
Cer public demisia șefului AFM și rambursarea integrală a banilor, de către Blue Air, tuturor românilor și companiilor păgubite de o asemenea decizie iresponsabilă.
Toți știau și nu au spus nimic. Culpă comună.
Petru Movila – președinte PMP Iași

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
92 %
2.5kmh
100 %
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
22 °
mar
12 °

Niciun articol afișat