Pacient mulțumit de medici, supărat pe bucătărese

Pacient nemultumit de calitatea mancarii. Dupa ce a fost externat din Spitalul de la Urgente Pascani un barbat a reclamat ca nu a putut sa se hraneasca in timpul tratamentului cu meniurile servite de institutie. El crede ca bucataresele ar trebui inlocuite cu personal calificat si indrumate de un nutritionit. A avut insa numai cuvinte de lauda la adresa personalului medical.

nemultiumit de mancare ilie dominte

Diabet și hipertensiune sunt doar două din bolile cronice de care suferă nea Ilie în vârstă de 80 de ani. Pășcăneanul a fost astăzi externat de pe secția Neurologie din cadrul spitalului Municipal, după ce, zece zile a fost în grija personalului medical de acolo.

El a venit la sediul televiziunii noastre pentru a reclama că mâncarea făcută la cantina unității și dată bolnavilor – nu este bună, diverisficată, mai colorată, mai grasă. Mai mult, el spune că bucătăresele de acolo, nu sunt calificate și nu știu să așeze mâncare în farfurie.

Ilie Dominte spune că mâncarea era mai buna în lagare, pe timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Prezentată această reclamație conducerii spitalului Municipal, directorul Diana Acsinte a spus că meniul făcut la bucătărie este unul de regim, pentru bolnavi.

Menționăm că barbatul a apreciat serviciile medicale și cum s-au comportat angajatii pe parcursul celor zece zile cât a fost internat pe secția de Neurolgie din cadrul Spitalul de Urgențe Pașcani, dar și de condițiile de spitalizare.

Materialul video pe www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Precizări oficiale privind verificările efectuate la Primăria Tătăruși

Comunicat: Administrația locală respinge orice suspiciune de ilegalitate și explică situația apărută în urma unei erori tehnice În urma acțiunii desfășurate în cursul zilei de 17 martie 2026 de către reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Iași, la sediul Primăriei Comunei...

Podețe cu probleme. Primăria nu știe!

Două podețe din municipiul Pașcani prezintă semne de degradare avansată atât pe exterior, cât și a structurii de rezistență. Problemele se văd din stradă, iar locuitorii din zonă sunt îngrijorați că s-ar putea prăbuși din cauza traficului rutier. BIT...

Percheziții la Primăria Tătăruși. Primarul comunei: situația ar fi fost cauzată de o eroare în Revisal

Percheziții la Primăria Tătăruși marți dimineața, 17 martie, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Iași, acțiunea a fost derulată de polițiștii Serviciului de...

Concursurile de la Ecoserv, în atenția Guvernului

O agenție guvernamentală face verificări privitor la organizarea concursurilor pentru stabilirea membrilor Consiliului de Administrație și al managerului de la societatea locală de salubritate și transport public local, CLP Ecoserv. O adresă în acest sens a fost trimisă legislativului local...

Aveți mobilă veche sau haine de aruncat? Campanie de colectare la Târgu Frumos, pe 24 martie

Dacă ați început curățenia de primăvară și nu știți ce să faceți cu obiectele mari sau cu lucrurile de care nu mai aveți nevoie, trebuie să știți că la Târgu Frumos este organizată o acțiune specială de colectare a...

Angajări masive în centrele de servicii sociale din Pașcani, Târgu Frumos și Iași – DOC

Angajări masive în centrele și casele de tip familial ale DGASPC Iași în zona Pașcani și Targu Frumos, în această perioadă. La Centrul de Servicii Sociale Sfântul Nicolae Pașcani sunt disponibile mai multe locuri vacante pentru un asistent social,...

Fermierii din zona Pașcani, chemați la discuții despre finanțări și noutăți. Întâlnirea are loc la Primăria Pașcani, miercuri, 18 martie

Fermierii din zona Pașcani sunt invitați să participe la un eveniment informativ dedicat sectorului agricol, care va avea loc miercuri, 18 martie 2026. Întâlnirea este programată începând cu ora 11:00, în sala de seminarii a Primăria Municipiului Pașcani, și...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Fonduri pentru Autostrada Unirii în bugetul Ministerului Transporturilor!

În aceste zile au loc dezbaterile cu privire la bugetul pentru anul în curs. Un punct deosebit de important pentru noi, ieșenii, este cel legat de continuarea finanțărilor pentru marile proiecte de infrastructură. Astfel, pentru A8 există mai multe...

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor din oraș. Pe 28 martie, de la ora 20.30, copii și adolescenți vor susține un concert marca Cantus Mundi Romania.

Au fost recalculate impozitele pentru unii români. Două variante pentru cei care le-au plătit în trecut

Impozite calculate şi recalculate. După ce la începutul anului proprietarii de locuinţe vechi s-au trezit cu taxe dublate sau triplate, guvernanţii s-au răzgândit. Reducerile se aplică din nou, dar nu mai sunt la fel de mari ca înainte. Unele...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
71 %
2.3kmh
92 %
mie
11 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °
D
7 °

Niciun articol afișat