Palatul Cantacuzino- wc public. Primăria mai bate 2 cuie…la intrare

Palatul Cantacuzino, proprietate a unor personalități din perioada medievală, Cantacuzinii și Roznovenii, unde se presupune că au copilărit cronicarii Miron Costin si Ion Neculce, a depășit stadiul de ruină și a ajuns wc public. Un consilier pășcănean atrage atenția autorităților asupra situației, dar realitatea nu pare să se schimbe.

Istoria unui monument istoric din Pașcani zace sub nepăsarea autorităților, a vandalilor, dar și a lipsei de civilizație a cetățenilor, ajungând în prezent nu numai o ruină, ci un focar de infecție și un pericol pentru cei care tranzitează zona respectivă din Parcul Municipal. O anexă a clădirii fostului Palat Cantacuzino din Pașcani s-a transformat recent chiar în wc public, așa cum atrage atenția consilierul Marius Pintilie în ultima ședință de consiliu local. El precizează că spațiul nu este numai lăsat în paragină, fiind în continuare distrus datorită căilor de acces care nu sunt securizate.

Părăsit din februarie 2011, lăsat fără pază până în august 2012, edificul a fost vandalizat în repetate rânduri, fiind furate până și bucăți de fier din structura de rezistență a pereților, sau cabluri electrice, pe lângă parchet sau alte bunuri. Intrat sub supraveghearea Poliției Locale obiectivul deși supravegheat, continuă să fie ținta celor lipsiți de orice educație sau respect. În urma sesizării făcute de consilier, primaria a trimis o echipă de intervenție pentru a bloca iarăși căile de acces în clădire și a igieniza spațiile , iar poliția locală a primit din nou sarcina de a supraveghea zona mai ales pe timp de noapte.

Precizăm că Primaria Municipiului a realizat un proiect pentru reabilitarea clădirii, anul acesta a fost efectuat și studiul de fezabilitate, dar procedurile sunt încetinite din cauza lipsei de fonduri și a faptului că ea apare pe Lista Monumentelor Istorice și nu se poate interveni fără avize din partea Ministerului Culturii.

Administrația Locală a achitat acum 2 ani suma de 180 de mii de euro pentru achiziționarea imobilului și a inițiat tratative de obținere a unor fonduri de la Ministerul Culturii încă din 2013, pentru a reface clădirea și a o readuce în circuitul cultural al zonei, urmând ca în viitor să aibă destinația de centru cultural, însă până atunci, Palatul Cantacuzino din Pașcani, care a rezitat bombardametelor celui de al II-lea război mondial, riscă să se prăbușească din cauza indiferenței și lipsei de civilizație.

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat